Cauta

Primarul care s-a facut singur cetatean de onoare

Nu e o gluma, edilul comunei dambovitene Pietrosita, Ion Dicu, este cetatean de onoare a localitatii pe care o conduce. Odata cu primarul, au mai fost onorati si vicepresedintele PSD, Adrian Tutuianu si tenorul Florin Georgescu.

Titlul este onorific se apara edilul

Primarul Dicu, foarte emotionat la primirea distinctiei, a explicat ca decizia de a primi titlul de Cetatean de onoare a fost luata de Consiliul Local in luna aprilie a acestui an: “A fost hotarare de Consiliu, a fost la Prefectura si totul s-a desfasurat conform legii. Nu se poate ca o diploma de cetatean de onoare sa ti-o dai singur, nu exista asa ceva. Noi am organizat ziua comunei Pietrosita in acest an Centenar, nu o mai organizasem de cinci ani. Consiliul Local a aprobat bugetul si a fost o sedinta festiva de deschidere a zilei comunei si s-au inmanat aceste diplome, trei machete si trei trofee onorifice, fara niciun fel de foloase materiale, banesti sau terenuri de casa”. Intrebat daca a avut emotii cand a primit titlul de cetatean de onoare, primarul a raspuns ca a fost „coplesit”, deoarece „odata esti cetatean de onoare”. Trofeul i-a fost inmanat primarului de viceprimarul comunei, care a si intocmit proiectul de hotarare. Atat primarul, cat si viceprimarul sunt si colegi de partid, in PSD.

Ultimele stiri

  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Exit mobile version