Cauta

Presupusul autor al atacului de la Berlin ajunsese in Italia. Tanarul a fost impuscat

Politistii italieni l-au impuscat mortal pe principalul suspect in cazul atacului de la Berlin.

La cateva zile de cand un targ de Craciun amenajat chiar in centrul capitalei germane a fost lovit de drama care a rapit 12 vieti si a trimis pe mana medicilor alti 48 de oameni, rastimp in care anchetatorii locali au avut doi suspecti in vizor, unul dintre ei un pakistanez, eliberat dupa ce fusese retinut la cateva ore de la atac, s-a aflat ca tunisianul cautat de cateva zeci de ore si considerat a fi fost adevaratul autor al atacului a fost identificat tocmai in Italia.

Mai precis, tanarul Amri a pierit intr-un schimb de focuri cu politisti din Milano, o data ce carabinierii au reactionat, dupa ce a acesta a deschis focul asupra lor, ranind un om al legii. Totul s-a intamplat in cursul noptii trecute, in apropierea garii din orasul amintit, unde se pare ca suspectul in varsta de 24 de ani ar fi ajuns cu un tren, dupa ce, conform presei italiene, ar fi trecut si prin Franta, dupa ce a fugit de anchetatorii germani, ulterior producerii masacrului din Berlin.

Ulterior, ministrul italian de Interne a iesit in fata presei si a confirmat identitatea celui ucis, despre care a spus ca „fara urma de dubiu” este Amri, „presupusul autor al actului terorist de la Berlin”, mai clar fie spus ca ar fi condus camionul care a izbit in plin grupul de oameni aflati la targul de Craciun din inima Berlinului, luni seara. Atacul a fost revendicat de ISIS.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version