Cauta

Presedintele sesizeaza CCR pe tema legii de sustinere a crescatorilor de porci. Reactie Dragnea

Presedintele transmite semnale clare Curtii Constitutionale, dar, pe de alta parte, bate moneda pe independenta judecatorilor

In prima faza s-a aflat ca printre sesizarile pe care primul om in stat le-a adresat CCR-ului, in cursul zilei de luni, s-a numarat si cea de neconstitutionalitate asupra Legii privind aprobarea Programului de sustinere a crescatorilor de suine (porci -n.n) pentru activitatea de reproductie.

In acest sens, Klaus Iohannis a adresat presedintelui Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, un document in care sunt redate si motivele pentru care de la Cotroceni s-a decis sa se faca un astfel de pas cu privire la actul normativ ajuns pe 28 aprilie la Cotroceni, inspre promulgare, in conditiile in care legea fusese trimisa la reexaminare. „Prin continutul normativ, consideram ca legea mentionata incalca prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 135, precum si pe cele ale art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, pentru motivele expuse in cele ce urmeaza”, se precizeaza din start in textul sesizarii, postat pe site-ul Presedintiei.

Intre timp, s-a aflat si cum vede lucrurile presedintele social-democrat. Intrebat fiind pe acest subiect, la finele sedintei de luni a conducerii PSD, raspunsul dat de Dragnea, zambind, a fost urmatorul: „o fi vegetarian, mai stii?”

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version