Cauta

Presedintele ceh cere un Cexit

In urma socului votului pentru Brexit, presedintele ceh Milos Zeman solicita organizarea unui referendum pe tema apartenentei Republicii Cehe la Uniunea Europeana si la Alianta Nord-Atlantica, afirmand totodata ca sustine actuala pozitie a tarii sale, ca membru in ambele organizatii.

Zeman nu detine puterea legala de a convoca un referendum, fiind necesar un amendament constitutional in aceasta privinta. Insa este un lider influent intr-o tara in care multi alegatori sunt euro-sceptici. „Nu sunt de acord cu cei care sunt in favoarea parasirii Uniunii Europene”, a declarat Zeman la o intalnire cu cetatenii desfasurata in orasul Velke Mezirici. „Dar voi face totul pentru ca ei sa aiba un referendum si sa poata sa se exprime. Iar asta se aplica si in privinta unui exit din NATO”, a adaugat presedintele de centru-stanga. Zeman a fost si un oponent vocal al primirii imigrantilor. Declaratia liderului ceh vine la doar o saptamana dupa ce britanicii au votat in favoarea iesirii din UE. Intre timp, euroscepticii britanici au sustinut ca alte state europene vor urma acelasi drum, iar UE se va dizolva ca urmare a presiunilor interne. Prima reactie a venit chiar de la Praga. Premierul ceh a declarat ca guvernul nu intentioneaza sa organizeze acest referendum. Cehia este membra NATO din 1999 si a Uniunii Europene din 2004.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version