Cauta

Prefectul Capitalei îi pune la treabă pe Nicușor Dan, după cutremurul de joi, resimțit în Capitală. Subiectul? Consolidarea clădirilor cu risc seismic

Cutremurul ce a avut loc joi dimineață, în zona seismică Vrancea – Buzău, resimțit destul de puternic și în Capitală, readuce în atenție, mai mult ca oricând în ultima perioadă, chestiunea clădirilor cu risc seismic sau „cu bulină”, cum mai sunt cunoscute.

În acest context, Toni Greblă, prefectul Bucureștilor, îi cere primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să întocmească un program „realist și concret” de consolidare a clădirilor cu risc seismic.

„Avem sute de clădiri în Bucureşti care necesită urgent consolidare şi acest lucru trebuie făcut în primul rând prin grija şi după un program care să fie elaborat şi coordonat de Primăria Capitalei. (…) Solicit şi pe această cale Primăriei Capitalei, primarului general, să întocmească un program realist şi concret, să solicite sprijinul necesar acolo unde este cazul altor instituţii şi autorităţi ale statului, pentru ca să fie adoptat un astfel de program”, a declarat Greblă, joi, pentru Agerpres.

Care e, de fapt, marea problemă

Trebuie găsite soluții pentru ca în următorii ani să poată fi consolidate cât mai multe dintre clădirile cu risc seismic – dă de înțeles prefectul.

„Legislaţia în domeniu nu pare să ne încurce foarte mult, există însă o anume rezistenţă din partea unor locatari care refuză să fie relocaţi pe perioada în care consolidarea se efectuează, dar nu aceasta este problema cea mai importantă care împiedică realizarea a unor consolidări într-un ritm mai alert, ci faptul că efectiv lipseşte un adevărat program, un adevărat plan de acţiune al Primăriei Capitalei, cu identificarea mijloacelor materiale şi financiare necesare, (…) pentru ca, în următoarea perioadă, în următorii ani, să poată fi consolidate cât mai multe dintre clădirile cu risc seismic”, a mai spus prefectul Capitalei.

Cutremurul de joi dimineață a avut peste 5 grade

Rămâne de văzut dacă primarul Capitalei îi va răspunde public prefectului. Declarațiile lui Toni Greblă au venit după ce în cursul dimineții acestei zile de 3 noiembrie, la ora 06:50:25, în zona seismică Vrancea – județul Buzău, s-a produs un cutremur semnificativ. Conform infp.ro, seismul a avut 5,4 grade pe Richter.

La scurt timp de la producerea cutremurului de joi – resimțit și în București – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat, prin intermediul Facebook, faptul că, până la momentul transmiterii mesajului, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.

Reprezentanții IGSU au mai postat și două link-uri, cu „Informații despre măsurile și modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unui seism, aici: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/
Reguli de comportare în caz de cutremur: https://youtu.be/rlEuJdtQrgI”.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version