Cauta

Poliţist înjunghiat în piept de un adolescent, în Ilfov/Ce acuză Sindicatul Europol: „ Dacă în acest caz, deosebit de grav…”

(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

Momente de spaimă, luni seară, într-o localitate ilfoveană. Un polițist a fost atacat și rănit de către un adolescent. Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții la care fuseseră chemați oamenii legii, prin apel la 112, în comuna Berceni.

Un poliţist care participa, luni seară, la o intervenţie în comuna Berceni, judeţul Ilfov, unde un minor cu comportament recalcitrant urma să fie internat la o unitate medicală de specialitate, a fost rănit de acesta, fiind transportat la spital, potrivit news.ro.

Reprezentanţii Sindicatului Europol au transmis că poliţistul a fost înjunghiat în piept de către un adolescent care ar avea probleme psihice. Și susţin folosirea – de către polițiști – de dispozitive cu electroşocuri.

Sesizarea la 112 a venit luni seară

Din câte a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov, instituţia a fost sesizată, luni, în jurul orei 21:34, prin apel 112, de către un membru al unei familii din comuna Berceni, cu privire la internarea unui minor care prezenta un comportament recalcitrant, la o unitate medicală de specialitate.

La fața locului au ajuns poliţişti din cadrul oraşului Popeşti Leordeni. Însă, în timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost agresat fizic în zona pieptului, prin lovire cu un corp contondent, de către minor.

Acolo a ajuns și un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri poliţistului rănit, urmând ca omul legii să fie transportat la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

După incident, agresorul a fost imobilizat, aflându-se în custodia poliţiştilor.

Sindicatul Europol: Șeful Poliției Capitalei, din directiva celor de mai “sus”, refuză să îi doteze pe polițiști cu ele

În acest caz au reacționat, prin intermediul Facebook, și reprezentanţii Sindicatului Europol. Care au transmis că un polițist a primit îngrijiri medicale de urgență, „după ce a fost înjunghiat de o persoană despre care s-a aflat că suferă de afecțiuni psihice”.

Polițiștii au intervenit la un caz semnalat prin 112. Patrula a fost solicitată pe raza com. Berceni, aparent pentru un scandal în familie. După ce au ajuns la fața locului, un adolescent a luat un cuțit și l-a înfipt în pieptul unuia dintre polițiști”, conform precizărilor reprezentanților Sindicatului Europol.

Aceştia anunță că, la nivelul Poliţiei Capitalei, sindicatul a pus la dispoziţie în urmă cu o lună, gratuit, 40 de dispozitive cu electroşocuri.

Cu toate acestea, deși 20 dintre ele deja pot fi folosite de polițiștii din stradă, șeful Poliției Capitalei, din directiva celor de mai “sus”, refuză să îi doteze pe polițiști cu ele.

Dacă în acest caz, deosebit de grav, unul din polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri, nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol. Este doar o perioadă de timp până când vom avea cazuri de agresiuni și în București, iar polițiștii nu se vor putea apăra pentru că incompetența managerială este la ordinea zilei în Poliția Română”, susțin reprezentanții Sindicatului Europol.

Ultimele stiri

  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Exit mobile version