Cauta

Poliția face cercetări după accidentul de la metrou/La un pas de tragedie: două garnituri s-au ciocnit, la Timpuri Noi!

(sursa foto: Facebook/Metrorex)

Polițiștii investighează incidentul ce a avut loc recent la o stație de metrou din Capitală.

Poliția Capitalei a anunțat că face cercetări după accidentul produs marți seară la metrou, informează Mediafax.

Ce s-a constatat din primele verificări

Poliţia Capitalei – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată, marţi, în jurul orei 19.30, cu privire la faptul că, în staţia de metrou Timpuri Noi, două trenuri s-ar fi tamponat. Din primele verificări ale poliţiştilor s-a stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă.

Potrivit poliţiştilor din Capitală, trenurile şi-au continuat deplasarea, pentru eliberarea liniilor de circulaţie.

E important de menționat faptul că s-a aflat că în urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Și nici pagube materiale.

De asemenea, ambii conducători au fost testați în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind 0 (zero).

În acest caz, cercetările sunt continuare de către polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc întreaga situație.

Anunțul Metrorex

Metrorex a transmis, într-un scurt comunicat de presă, cum s-a produs incidentul de la stația Timpuri Noi. În acest caz a fost sesizată, între altele, AGIFER – Agenţia de Investigare Feroviară Română.

„Metrorex informează că în jurul orei 19:15, în stația de metrou Timpuri Noi, s-a efectuat un parcurs eronat la o linie ocupată de un alt tren. Din acest motiv, circulația de metrou a fost reorganizată între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu.

Călătorii aflați în stații au fost informați prin sistemul de sonorizare.

În urma incidentului feroviar de la stația Timpuri Noi, compania Metrorex a avizat organele de investigare a evenimentelor feroviare- AGIFER, AFER, COSU. Acestea vor investiga evenimentul, vor stabili cauza acestuia și vor dispune măsurile care se impun”, se transmite în comunicat.

Reprezentanții companiei precizează că „evenimentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale”.

„Călătorii au fost debarcați în siguranță la peron, iar circulația trenurilor în acest moment se desfășoară în condiții normale”, a mai transmis Metrorex marți seară, 27 februarie.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version