Cauta

Planul Marshall de inlocuire a lui Boc

Odata votat bugetul pe 2012, mai marii jocurilor politice dambovitene s-au intors la “cestiunea” care-i framanta serios de vreo doua luni de zile: schimbarea premierului Boc.

Emil Boc depune toate eforturile pentru a contracara debarcarea lui din fruntea Guvernului

O schimbare dorita inclusiv de Traian Basescu, dar imposibil de pus in practica fara acordul lui Emil Boc sau adoptarea unei motiuni de cenzura. Asa zice legea noastra, care s-a pus de-a curmezisul dorintelor lui Basescu si in cazul Tariceanu. Cum Emil Boc nu da semne ca s-ar pregati de vreo demisie si toata lumea buna se jura ca motiunea de cenzura care se dezbate maine nu va trece, nu este usor de inteles pe ce se bazeaza sperantele puse intr-un Executiv nou-nout. La fel de adevarat este insa si ca Romanica noastra este plina de surprize. In plus, scenariile referitoare la alt guvern instalat dupa sarbatori sunt extrem de articulate.

Georgescu, favoritul cancelariilor occidentale

Calin Georgescu este considerat de mult timp urmasul “de drept” al premierului Boc

Concret, informatiile vehiculate acum pe tema reamintesc despre intelegerea parafata intre Traian Basescu si americanii Barack Obama si Joe Biden, intelegere menita sa faciliteze instalarea finantistului Calin Georgescu la Palatul Victoria. Odata inscaunat Cabinetul Georgescu, americanii ar urma sa contibuie la punerea pe roate a agriculturii mioritice cu ajutorul unui plan tip Marshall. Iar ca dovada ca lucrurile sunt foarte serioas tratate, se adauga si ca secretarul de stat american Hillary Clinton va face o vizita in Romania, imediat dupa inscaunarea lui Calin Georgescu, taman pentru a asigura demararea in conditii optime a planului cu pricina. Revenind strict pe plaiurile mioritice, trebuie precizat ca nu toti cei care prevestesc debarcarea lui Boc indica aceeasi data. Mai grabiti, unii dau ca sigura schimbarea chiriasului de la Palatul Victoria in a doua jumatate a lunii ianuarie. Solutie comoda pentru parlamentari, care nu se vor vedea astfel nevoiti sa-si intrerupa vacanta de iarna pentru a vota un nou guvern. Ceva mai precaute, alte voci indica primavara ca fiind “deadline”-ul pentru premieratul lui Emil Boc.

Incoltit, Boc scoate remanierea de la naftalina

Ca de fiecare data cand zvonurile referitoare la inlocuirea lui inunda piata, Emil Boc revine si el asupra remanierii pe care PDL se screme sa o faca inca din primavara acestui an. Avertizat si asupra opiniilor exprimate pe la colturile partidului de multi dintre colegii sai democrati, care cred cu tarie ca plecarea lui Boc din Guvern ar drege cat de cat imaginea PDL, actualul premier a contracarat. “Strategiile PDL de relansare a partidului nu prevad retragerea mea de la conducerea Guvernului. (…) Ascult toate punctele de vedere legate de remaniere, dar iau deciziile impreuna cu presedintele. Ascult toate opiniile, dar decizia este la mine si la presedinte”, a declarat Boc la postul public de televiziune. Tinand cont de pozitionarea pieselor pe tabla de joc si de obiceiul alesilor de a nu-si strica apetitul pentru cozonacul si sarmalele de Craciun cu crize politice, cel mai probabil este ca Emil Boc va traversa pragul dintre ani tot in calitate de premier. Ce functie va mai avea el in februarie sau martie, este deja o alta problema.

Ultimele stiri

  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Exit mobile version