Cauta

Peste un milion de români rămân fără pensii mărite

Peste un milion de pensionari care încasează pensia minimă ar putea să nu mai beneficieze de o mărire. Partidele din Opoziţie vor să abroge Ordonanţa de Urgenţă 114, singurul document care prevede majorarea pensiei minime din toamnă, dar şi a punctului de pensie. 

Foto Facebook

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat ce presupune abrogarea OUG 114 pentru pensionarii din România.

„În momentul în care noi am elaborat legea nouă a pensiilor, am prevăzut acel atac la CCR. În OUG 114 am prevăzut şi cele două măsuri care îi privesc pe pensionari, majorarea valorii punctului de pensie şi majorarea indemnizaţiei sociale, cunoscută ca pensia minimă. Suntem acum în situaţia în care noi deja am trimis la tipărire cupoanele pentru luna septembrie. Ceea ce mă deranjează foarte tare şi mă voi opune public este această dorinţă a colegilor din Opoziţie de austeritate. E ceva foarte grav, ne aducem aminte din 2010 când nu au crezut în nimic altceva, decât în austeritate, în tăierea veniturilor românilor şi în majorările de taxe. Acum, prin declaraţiile dumnealor, şi vă aduc aminte acea impozitare pentru IT-işti, acea renunţare la subvenţii, după am treilea an în care vom fi în top în agricultură cu producţia, să renunţăm la subvenţii este un lucru greşit. Am văzut de asemenea o declaraţie cum că ar trebui să tăiem sporurile salariaţilor şi să nu mai acordăm tichetele de vacanţă, cre şi-au demonstrat eficienţa. Iată că suntem într-o logică a tăierilor a colegilor din Opoziţie. Spre deosebire de ei, noi nu vom face acest lucru, şi aşa cum am spus în campania electorală, majorarea punctului de pensie, dublarea punctului de pensie până în 2020 se va întâmpla, iar ceea ce înseamnă indemnizaţia socială – pensia minimă cu siguranţă va fi plătită aşa cum am spus în OUG 114, adică cu noua valoare de 704 lei. Sumele necesare sunt cuprinse în bugetul Ministerului Muncii, în speţă Casa Naţională de Pensii Publice şi cu siguranţă nu avem nicio sincopă aici”, a declarat Budăi pentru televiziuni.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version