Cauta

Percheziții la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală. Mai mulți medici, în vizorul DNA (surse)

Percheziții la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală (surse)

sursa foto: antena3.ro

Procurorii DNA fac joi dimineaţă, 19 iunie, percheziţii la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, într-un dosar în care, potrivit unor surse judiciare, mai mulţi medici sunt suspectaţi că ar fi luat mită de la pacienţi.

Conform unor surse citate de tvrinfo.ro, în acest caz ar fi implicaţi unii medici de la secţia de Neurochirurgie a Spitalul Militar „Carol Davila”, inclusiv şeful acestei secţii.

Din câte se pare, medicii intrați în vizorul procurorilor ar fi luat mită de la pacienţi pentru intervenţii chirurgicale, dar și pentru consultaţii sau pensionarea anticipată din motive medicale.

Ce a anunțat DNA

Într-un scurt comunicat de presă, DNA a anunțat, joi dimineață, că se fac percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza municipiului București și județului Dâmbovița, dintre care două sunt birouri aflate într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. Și că perchezițiile sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024 – 2025.

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024 – 2025.

În cursul zilei de 19 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului București și județului Dâmbovița, dintre care două sunt birouri aflate într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA, în comunicatul de presă.

Ultimele stiri

  • Horoscop 1 decembrie 2025 – Fii încrezător și nu te lăsa amăgit de aparențe
  • PACE ÎN UCRAINA – negocierile din Florida: Discuții aprinse pe calendarul alegerilor din Ucraina și schimbul de teritorii
  • ROMÂNIA, 2025! IMAGINILE ANULUI! Oamenii stau la cozi pentru apă potabilă/ Ministrul USR al Mediului dă vina pe subordonați
  • Parada militară de 1 Decembrie – spectacol și restricții în lanț. Iată programul oficial
  • Alege ce citești
  • GEORGE SIMION, reales în fruntea AUR. Pariul pentru 2026: „ARESTARE SAU GUVERNARE”
  • China va câștiga cursa inovației?
  • România lui Nicușor și Bolojan: intri cu CV fals, ieși cu secrete de stat!
  • Rezultate catastrofale ale măsurilor lui Bolojan. PIB-ul a scăzut cu 10 miliarde de lei, iar industria e în colaps
  • Zelenski, din ce în ce mai vulnerabil
  • Exit mobile version