Cauta

Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății. Ce caută anchetatorii

Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea, fost ministru al

Informații de ultimă oră. Din câte s-a aflat, marți se fac percheziții la locuința fostei șefe de la Ministerul Sănătății, Sorina Pintea.

Din câte se pare, e vorba despre domiciliul din localitatea Băița (județul Hunedoara) al fostului ministru al Sănătătii, Sorina Pintea.

Potrivit stiripesurse.ro, la fața locului se află numeroase echipaje de polițiști, criminaliști, polițiști de la grupa canină și jandarmerie, toate coordonate de un procuror de la Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi.

Ar fi vorba despre un dosar deschis de Parchetul European, care l-ar viza, conform aceleiași surse, pe soțul fostei ministre, Ovidiu Goga.

Sorina Pintea, condamnată la închisoare în primă instanță

Fosta șefă a Ministerului Sănătății a fost condamnată în aprilie anul acesta la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru acuzația de luare de mită. Decizia pronunțată de Tribunalul Cluj nu este, însă, una definitivă. Citiți mai multe AICI.

„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen”, se menționa în decizia Tribunalului Cluj din 26 aprilie.

Sorina Pintea a fost ministru al Sănătății din 2018 până în 2019, când a fost demis guvernul Dăncilă după moțiunea de cenzură.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version