Cauta

Percheziții de amploare. Bunuri contrafăcute de peste un milion de euro, confiscate de poliţişti dintr-un centru comercial din Capitală

(sursa foto: Facebook/Politia Română)

Acțiune de amploare, în prima zi a acestei săptămâni, derulată de către polițiștii din Capitală, vizat fiind un complex comercial de pe raza Sectorului 2. S-au făcut zeci de percheziții și urmează să aibă loc și audieri. Și nu sunt singurele amănunte ce s-au aflat în acest caz.

Poliţiştii au confiscat, luni, bunuri în valoare totală de peste 1.000.000 de euro, în urma a 48 de percheziţii efectuate într-un dosar penal ce priveşte punerea în circulaţie, în Complexul Comercial Eurocity din Sectorul 2 al Capitalei, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, potrivit Agerpres.

Ce măsură s-a luat deja în acest caz

„În urma efectuării percheziţiilor, a fost dispusă închiderea complexului comercial respectiv, întrucât s-a constatat lipsa autorizaţiilor de funcţionare”, se precizează, luni, într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Conform anchetatorilor, 50 de persoane ar fi comercializat produse – respectiv articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii ce poartă semne identice cu ale unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.

Perchezițiile, urmate de audieri

Astfel că, în vederea administrării materialului probator, luni dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au pus în aplicare nu mai puțin de 48 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Urmează să se facă și audieri în acest caz. Persoanele vizate vor fi audiate, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Ancheta continuă, așadar, în acest dosar. „Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, indică sursa citată.

Despre această acţiune s-a mai aflat că beneficiază de sprijinul serviciilor de investigare a criminalităţii economice Sectoarele 1- 6 Poliţie, al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi de sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Ultimele stiri

  • Un carnagiu la care a fost martoră emancipata UEFA
  • Când poţi ieşi anticipat la pensie, în funcţie de anul naşterii şi ce venit vor avea românii raportat la venit și la carieră
  • Statul sunt eu! (Episodul 1)
  • Crimă oribilă la Galați! Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un apartament. Suspectul, atacat cu cuțitul de iubitul victimei
  • Un obicei periculos, observat în câteva şcoli din România: elevii care vin înarmaţi cu arme „albe”. Semnele că un copil o ia pe căi greşite
  • S-au deschis Târgurile de Crăciun de la Sibiu și Craiova. Cât costă o porţie de sarmale sau un pahar de vin fiert
  • Un nou troian Android îţi poate fura datele şi PIN-ul cardului bancar când faci plăţi cu telefonul. Iată cum te poţi proteja!
  • Ce adversare ar putea înfrunta naţionala României la barajul pentru CM 2026
  • România mai are timp până pe 13 decembrie să decidă soarta rafinăriei Petrotel Ploieşti. Ce se va întâmpla cu activele Lukoil?
  • Horoscop 16 noiembrie. Lasă Universul să lucreze pentru tine şi învaţă să-ţi gestionezi emoțiile!
  • Exit mobile version