Cauta

UPDATE Percheziții ale procurorilor la Poliția Locală București și la Poliția Capitalei/ Primele precizări de la DNA

UPDATE Percheziții ale procurorilor la Poliția Locală București și la Poliția Capitalei/ Primele precizări de la DNA - Ziarul National

sursa foto: replicaonline.ro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, luni, mai multe percheziții în București și în județul Călărași.

UPDATE: Potrivit unor surse, se fac percheziții și la Poliția Capitalei, conform digi24.ro.

În primă fază s-a aflat că procurorii au mers luni dimineață la DGPLCMB (Poliția Locală București). Se fac percheziții la Direcția Economică și Direcția Logistică, la Serviciul Juridic și Serviciul Resurse Umane, potrivit stiripesurse.ro.

Percheziții în mai multe locații

Ar fi vorba de suspiciuni în privința unor contracte pentru achiziționarea de noi uniforme.

Într-un scurt comunicat de presă, DNA-ul a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliței naționale”.

Astfel că, în cursul zilei de luni, 30 ianuarie, DNA-ul a anunțat că, urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se fac percheziții domiciliare în cinci locații – situate pe raza municipiului București și a județului Călărași. Trei dintre acestea sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale, conform informării de la DNA.

Reprezentanții DNA au mai transmis public faptul că în cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version