Deși toți seniorii României speră la o creștere a pensiilor în acest an, mai ales cei cu venituri reduse, cu gândul că astfel vor mai reuși să facă față scumpirilor, îndeosebi la alimente, s-a aflat un detaliu care riscă să iște supărare în rândul vârstnicilor, dar nu numai. Mai ales că se tot vorbește despre măsuri de austeritate și de faptul că se intenționează ca statul să mai strângă cureaua și să reducă din cheltuielile bugetare.
Pensiile speciale cresc în medie cu 1.600 de lei din martie, deși indexarea pensiilor a fost anulată. CCR a decis că nu este constituțional ca pensiile speciale să fie impozitate progresiv, astfel toate pensiile speciale vor crește, potrivit România TV.
Este, așadar, o decizie ce vine chiar de la Curtea Constituțională. CCR a hotărât că această impozitare progresivă pe partea necontributivă a pensiilor speciale este neconstituțională.
Ceea ce înseamnă că, de la 1 martie, măsura va fi eliminată, deci automat pensiile speciale vor crește. Totul, în contextul în care indexarea pentru pensionarii obișnuiți, care nu beneficiază de pensii speciale, și care au contribuit o viață la sistemul public, a fost înghețată.
Potrivit acestei decizii a Curții, se elimină acea impozitare progresivă de pe partea necontributivă. Ce înseamnă acest lucru? O pensie specială are o parte contributivă și o parte necontributivă. De obicei, această parte contributivă este extrem de mică și oricum se impozita cu 10%, amintește sursa citată.
Pe partea necontributivă însă Coaliția a hotărât să impoziteze progresiv cu un impozit care începe de la 10 și ajunge la 20%. Curtea Constituțională a decis însă că acest impozit nu este constituțional, astfel că de la 1 martie se va aplica doar un impozit de 10%.
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă cu pensiile
„Verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse de Curtea de Conturi pentru Casa Națională de Pensii, după un audit financiar din 2020, a relevat că reparațiile financiare pentru românii cărora li s-au ciuntit din pix pensiile nu au fost finalizate nici după 4 ani. Este vorba despre sute de pensii anticipate, pe caz de boală și invaliditate, care ar fi trebuit transformate în pensii pentru limită de vârstă, prejudiciul cauzat cetățenilor fiind de peste 156.000 de lei. În schimb, la pensiile de serviciu greșelile s-au făcut pe plus, cu plăți nelegale de peste 447.000 lei.
Absența digitalizării complete și, mai ales, deficitul de personal din casele teritoriale de pensii, care se confruntă cu un volum mare de dosare, au creat premisele unor erori majore la stabilirea drepturilor de pensii. Raportul de urmărire a aplicării măsurilor dispuse după un audit efectuat în 2020 la Casa Națională de Pensii a relevat că nici acum, după 4 ani, acestea nu au fost implementate în integralitate.
Cel mai grav caz a fost omiterea majorării pensiilor de invaliditate și de boală, odată cu împlinirea vârstei standard de pensionare, care a prejudiciat sute de cetățeni cu o sumă de peste 150.000 de lei. Inspectorii au constatat faptul că beneficiarii drepturilor de pensii care îndeplineau condițiile de trecere la pensia pentru limită de vârstă au fost menținute eronat în plată cu drepturi aferente pensiilor anticipate/invaliditate, de către unele case teritoriale de pensii necuprinse în audit în anul 2020, diferențele necalculate și nevirate fiind în sumă de 156.647 lei, confirmate de entitatea auditată, susține Curtea de Conturi.” – Citiți mai multe AICI: Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Pensiile de serviciu, umflate ilegal, iar pensiile mici, ciuntite din pix