AcasăNewsNumărul românilor cu pensii speciale a crescut în septembrie 2023. Care e...

Numărul românilor cu pensii speciale a crescut în septembrie 2023. Care e cea mai mare

sursa foto: sansanews.ro

„Specialii” – la nivel de pensii – s-au înmulțit, în prima lună din toamna acestui an!

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu, cunoscute în spațiul public drept „pensii speciale” a crescut în luna septembrie a acestui an, comparativ cu luna anterioară. Iar cea mai mare dintre ele e circa de 10 ori mai mare față de pensia medie obișnuită.

Numărul românilor cu pensii speciale, mai mare în septembrie

Ce arată cifrele? Faptul că numărul românilor cu pensii speciale a crescut în septembrie 2023, ajungând la 10.368 (plus 22 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), notează antena3.ro.

Peste jumătate din cei 10.000 de beneficiari încasează lunar, în medie, aproape 22.000 lei. Cea mai mare pensie de serviciu încasată în România este de 21.791 de lei, conform aceleiași surse. Ca o comparație, ar fi de precizat că pensia medie a celor 4,6 milioane de pensionari a fost în septembrie de 2.008 lei.

Unde s-a înregistrat cea mai mare pensie „de serviciu”

În cazul foștilor magistrați s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu – de 21.791 lei, din care 19.718 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.503 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Iată ce arată datele, conform sursei menționate: câţi „speciali” are România

– 180.000 pensionari din sistemul de Apărare

– 10.368 pensionari speciali

– 5.377 magistraţi

– cea mai mare pensie 21.791 de lei.

Ciolacu: Toate modificările sunt unele corecte, legitime şi de bun simţ

Miercuri după-amiază, premierul Ciolacu, șeful PSD, a declarat că iniţiativa legislativă privind pensiile speciale adoptată, în cursul zilei, de Senat conţine amendamente „corecte, legitime şi de bun simţ”.

„Urmează săptămâna viitoare să fie trecute prin Camera Deputaţilor. Am şi avut discuţia cu domnul preşedinte Simonis (preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor – n.red.), ca şi urgenţă legislativă. Este posibil să fie din nou atacată. Trăim în democraţie şi într-un stat de drept. Din punctul meu de vedere, în acest moment, nu ar trebui să mai existe nicio problemă. Toate modificările sunt unele corecte, legitime şi de bun simţ”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, citat de news.ro.

Senatul a adoptat, miercuri – cu 89 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abţinere – modificările la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, pentru punerea actului normativ în acord cu decizia Curţii Constituţionale, după ce iniţiativa legislativă a fost respinsă de către judecătorii constituţionali. Senatul este primul for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind cel decizional.

author avatar
Andrei Coman
547 afisari

3 COMENTARII

  1. Asta e, n-ai „origine sănătoasă”, n-ai pensie acătării. Trebuie musai să fii blond, cu ochi albaștri. Mulți suntem, dar nu avem epoleții necesari….

  2. Domnu Andrei,mai documenteaza-te,Taica Lazar are o pensie de aproape 50.000 de lei dupa ultima majorare.

  3. Indemnizația acordată potrivit Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, nu este tot o sumă de bani necontributivă/supliment din partea statului similară cu cea acordată beneficiarilor de pensii de serviciu (cu excepția pensiilor militare care nu au nicio componentă necontributivă conform art. 31 din Legea nr. 223/2015) ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger