Cauta

Pedeapsa maxima pentru Dan Diaconescu

Directia Nationala Anticoruptie cere Tribunalului Bucuresti majorarea pedepselor date de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul de santaj al lui Dan Diaconescu, maximul prevazut de lege pentru aceasta infractiune fiind de sapte ani.

Dan Diaconescu este judecat pentru ca ar fi santajat un primar si un om de afaceri

La 18 decembrie 2013, Judecatoria Sectorului 1, care a judecat fondul dosarului, l-a condamnat pe Diaconescu la trei ani de inchisoare cu executare, din care sa se scada zilele in care acesta a fost in arest preventiv, respectiv perioada 22-25 iunie 2010. In acelasi dosar, Dorel Petru Parv a primit tot trei ani de inchisoare cu executare, iar Mitrus Ghezea, doi ani si sase luni de inchisoare, de asemenea cu executare.

Procurorii nu dau doi bani pe instruirea lui Diaconescu

DNA cere majorarea pedepselor dispuse la fondul dosarului, pe motiv ca „sentinta este netemeinica sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin retinerea de circumstante atenuante in favoarea inculpatilor”. „Solicitam instantei de control judiciar admiterea apelului, desfiintarea in parte a sentintei apelate iar in rejudecare majorarea pedepselor aplicate inculpatilor”, arata DNA. Procurorii isi argumenteaza cererea demontand, printre altele, circumstanta atenuanta explicata de instanta prin aceea ca Diaconescu si Ghezea sunt „persoane instruite si perfect integrate in societate”. „Caracteristica inculpatilor de <<persoane instruite>> nu convinge ca un element in favoarea acestora cat timp instructia superioara presupusa in sarcina lor nu a actionat ca un element de cenzura de natura a impiedica savarsirea infractiunilor si nici ca o moralitate superioara apta sa trezeasca in constiinta acestora regretul faptelor comise nici dupa savarsirea acestora si nici macar dupa descoperirea lor. Din contra, acest grad de instruire a permis inculpatilor abordarea infractiunii de santaj dintr-o perspectiva inedita si anume aceea a amenintarilor aduse partilor vatamate prin intermediul mijloacelor mass-media”, sustine DNA.

[poll id=”831″]

Ultimele stiri

  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Mizantropii n-au ce căuta la primărie
  • Exit mobile version