Cauta

Panică într-un bloc de garsoniere din Râmnicu Vâlcea, în urma unui incendiu puternic. Patru oameni au fost duși la spital – VIDEO

sursa foto: captură video

Au fost momente de spaimă pentru locuitorii unui bloc de garsoniere din Râmnicu Vâlcea, după ce, în toiul nopții, a izbucnit un incendiu. La fața locului au intervenit de urgență pompierii, cu mai multe autospeciale. Au fost persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Zeci de locatari au fost evacuați.

Patru oameni au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, iar alte câteva zeci de persoane au fost evacuate, în urma unui incendiu izbucnit într-un imobil cu 104 garsoniere din Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, flăcările s-au declanşat într-o garsonieră de la etajul al treilea al blocului. Până ca la fașa locului să ajungă pompierii, o parte dintre locatari și-au părăsit singuri locuinţele.

Opt persoane evaluate medical la fața locului, patru fiind duse la spital

„Incendiul a fost anunţat la ora 23,27 şi lichidat la 00,11. Au fost evacuaţi de către pompierii militari toţi locatarii care locuiesc pe scara respectivă. Pompierii militari au evacuat 15 persoane, iar echipajele SMURD şi SAJ au evaluat medical opt persoane.

Patru dintre dintre acestea au fost transportate la spital de ambulanţele SAJ, dintre care o persoană, de sex masculin, este de cod roşu, iar celelalte trei de cod verde”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea, potrivit Agerpres.

Două etaje inundate cu fum

Înainte ca pompierii să stingă incendiul, a ars o cameră de locuit şi mobilierul din aceasta şi au fost inundate cu fum ultimele două etaje ale imobilului, respectiv etajele trei şi patru.
Cauzele izbucnirii incendiului nu au fost anunțate încă. Dar, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în urma verificărilor pe care le fac specialiștii.

La faţa locului au fost prezente mai multe echipaje ale pompierilor. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, o descarcerare şi o autospeciala pentru transport personal şi victime multiple cu doi ofiţeri şi 17 subofiţeri de la Garda de Intervenţie Râmnicu Vâlcea.

YouTube video player
YouTube video player

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușoare, dar pe România când o ajuți?
  • Sat fără câini. Echipajele medicale de pe ambulanțe, măcelărite de bolnavi psihic și drogați
  • China atrage talentele străine. America ridică bariere
  • Abuz fără precedent. Distribuitorii vor să intre în casele prosumatorilor ca să le oprească energia injectată în sistem
  • S-a dat în premieră cartonașul verde! Nu arbitrul este responsabil
  • Studenții protestează în Piața Victoriei împotriva tăierilor de burse și a măsurilor Guvernului
  • BREAKING NEWS: Horațiu Potra, arestat în Emiratele Arabe Unite. La fel și alți doi membri ai familiei sale/MJ, anunț de ultimă oră
  • Asia Express a luat-o razna în Vietnam
  • Rolul hormonilor în creier: serotonina, dopamina și oxitocina explicate simplu
  • Exit mobile version