Cauta

Oscarurile din acest an, cu adevarat de neuitat pentru DiCaprio. Actorul a castigat primul trofeu din cariera

Pe langa rochiile spectaculoase si stralucitoare ale doamnelor si domnisoarelor care au pasit pe covorul rosu, in lumina reflectoarelor, si cu tinutele „la patru ace” ale domnilor, deopotriva cu prezentarea si premierea celor mai importante productii ale momentului, Oscarurile din 2016 vor mai ramane in istoria evenimentului mult-asteptat de reprezentantii breslei cinematografiei mondiale si gratie faptului ca la aceasta editie, Leonardo DiCaprio a spart gheata si a plecat acasa cu primul trofeu din cariera.

„The Revenant”, considerat a fi una dintre vedetele Oscarurilor din acest an, avand 12 nominalizari, i-a adus lui DiCaprio o prima statueta in palmaresul personal, la capatul a sase nominalizari ce ramasesera neincununate cu un astfel de premiu, pe durata unui sfert de veac de cariera la Hollywood. Odata ce numele sau a fost rostit la categoria „cel mai bun actor in rol principal” si puternic ovationat de sala, Leonardo a urcat pe scena. Vizibil emotionat si incantat de faptul ca a primit acest trofeu, actorul in varsta de 41 de ani a multumit Academiei pentru premiu si i-a felicitat pe ceilalti nominalizati la aceasta categorie – printre ei aflandu-se, va amintim, Matt Damon, protagonist al „The Martian”, dar si pe colegii sai din echipa acestei pelicule.

E de mentionat si faptul ca aceeasi productie a mai primit un premiu important – la capitolul „cea mai buna regie”, filmul aducandu-i lui Alejandro Gonzales Inarritu al doilea trofeu consecutiv. „Nu pot sa cred ca e adevarat. E fantastic sa primesti acest premiu”, a marturisit mexicanul, multumind, de pe scena, echipei cu care a lucrat la „The Revenant”.

Cea mai buna actrita intr-un rol principal a fost aleasa Brie Larson – „The Room”, iar cel mai bun film a fost desemnat „Spotlight”, pelicula regizata de Tom McCarthy, cel care a anuntat, la ceremonia de seara trecuta, numele marelui castigator al acestei categorii ultim mentionate fiind celebrul Morgan Freeman. Un alt aspect important este acela ca la categoria „Cel mai bun film strain” a triumfat „Son of Saul”, productia maghiara in care joaca si actorul clujean Levente Molnar.

Ceremonia a avut loc, ca si anii trecuti, in Los Angeles.

[youtube]JazbgiXmixE[/youtube]

[youtube]eKDuWBcyH3o[/youtube]

sursa foto: captura twitter.com/TheAcademy

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version