Cred că suntem singura țară europeană care, pe vremurile astea tulburi, nu-și găsește drumul. Ceilalți au adoptat măsurile cele mai lejere și se vede că-și fac loc. Ai noștri, sfidând logica, vin cu improvizații, cu aranjamente sigur discutate politic, care nu duc la vreun rezultat concret. Tărăgănarea adoptării unor măsuri care ar da un zvâc economiei nu înseamnă și rezolvarea problemei. În loc să se investească masiv în agricultură sau în infrastructură, stăm la taclale politice, ne dăm cu părerea la televizor și tot dăm vina pe epidemia asta care ne-a dat peste cap planurile de guvernare. Nu știu despre planuri poate fi vorba, atât timp cât gafele se țin lanț și vorbele de pripas ajung să țină loc de lege.
Guvernarea lui Ludovic Orban e croită după spusele Monicăi Anisie, ministrul Educației și Cercetării: „O să fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide dacă se va putea. Dacă nu, nu. În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e sa vedem. Dacă nu, nu. Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel. Clar?” Să mai și pretenții că madama e profesor de limba română? Nu e cazul, din moment ce și Orban, subinginer consultant la o firmă de avocatură, a ajuns prim-ministru.
Ne furăm singuri căciula
În clipa de față nu există niciun plan concret de relansare a economiei. În loc să profităm de momentul de respiro în interdicțiile Uniunii Europene, pierdem vremea cu presupuneri și socoteli inutile. Am putea, de exemplu, să începem construcția de autostrăzi până nu se deschide complet sezonul de plecat la muncă în Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Spania și alte țări. Diferența dintre banii din țară și cei obținuți acolo se poate acoperi de către statul român. Avantajul ar fi că o bună parte din ei se întorc tot la stat, sub formă de taxe și impozite. Stând și așteptând ca muncitorii să plece nu câștigăm nimic. Situația asta se repetă și în agricultură, de parcă ar fi copiată la indigou. Nu avem niciun plan de acoperire a veniturilor până la concurența sumelor oferite de fermierii occidentali, pentru a-i stimula pe țărani să lucreze pământurile din România. Preferăm să-i lăsăm să lucreze aiurea prin Europa, lucru din care nu ne alegem cu nimic.
Proiecte de stimulare a legumiculturii, de dezvoltare a sistemelor de irigații, de ajutorare a producătorilor particulari să intre pe piață? Uitați de ele. În cel mai bun caz doar samsarii ajung la tarabe, iar prețurile impuse de ei sunt la concurență cu cele din supermarketuri.
Repetent la tabla scăderii
De ce trebuie să ne așteptăm de la Ludovic Orban la măsuri care ar duce la starea noastră de bine? O simplă socoteală ne arată cât este pe de lături de subiect. A declarat că după ce se vor relaxa măsurile de deplasare va trebui să purtăm cu toții măști. Numai că acestea nu se găsesc la discreție și nici nu au prețuri accesibile tuturor. În aceste condiții, a spus Orban, se vor căuta soluții ca persoanele aflate sub limita pragului de sărăcie să poată beneficia gratuit de ele. Identificarea celor aflați în această situație se va face pe baza anchetelor sociale. Aoleu! Adică va dura niște luni, probabil, căci aproape o treime dintre români sunt în pericol de sărăcie lucie și de excluziune socială. Ceilalți, spune premierul, să și le cumpere. Ce simplu! Limita pragului de sărăcie în România, conform datelor Eurostat, este de 544 de lei/lună, ceea ce acoperă 23,8 la sută din populație. Acum, să socotim. Presupunând că o mască ar costa 4 lei, preț foarte apropiat de realitate, cheltuiala ar fi de 120 de lei pentru 30 de bucăți necesare pentru o lună. În ce fel va fi mai bine pentru această categorie? Rămânând cu 424 de lei în buzunare?
Cu ochii închiși
Preocuparea lui Ludovic Orban și a guvernului său nu este starea de bine a populației, ci tot alegerile. Nici nu am ajuns la vârful epidemiei de coronavirus și premierul se gândește cum să facă să câștige. Știe prea bine că nu va mai exista vot în secțiile special amenajate și deja își face socoteli cu vot prin corespondență și vot electronic. Cu un STS care va face numărătoarea rezultatul este previzibil. Cramponarea de putere și de a rămâne pironit în scaun, alături de liberali, încă un număr de ani, demonstrează, de fapt, că acesta este singurul scop al guvernării. Pentru România, greul nu constă în combaterea epidemiei, din câte se vede. Ci în a determina Opoziția să-și deschidă ochii și să-și manifeste aptitudinile cu care, acum, mai mult se laudă că le-ar avea.