Dacă ar fi să mă iau după valul de amenințări cu dărâmarea cabinetului Dăncilă, la ora asta guvernul trebuia să fie demolat, ba chiar și clădirea pusă la pământ, locul arat, însămânțat și mâine venea Iohannis să admire porumbul liberalilor. Ce avans își luaseră, ce elan patriotic le flutura printre neuroni! Dar ca întotdeauna când e vorba de o moțiune, opoziția ori se calcă pe bombeuri ori își prinde degetele în ea. Cenzurarea guvernului a devenit un fel de șezătoare populară unde se recită sau se zvârle cu vorbele în pereți, se emit tone de tâmpenii, se fac pariuri ca la cursele de cai și, la final, politica își ia fundul la spinare, cerând o altă reuniune.
Domnul „oricând Ludovic” are din nou ocazia de a-și etala propria gargară politică. Moțiunea este gata, mai trebuie doar votată, dar nu sunt îndeajuns de mulți parlamentari care s-o susțină. Așa că, repede la negocieri cu partidele, moment în care se constată că încă se mai lucrează la ea. Și atunci, e gata ce?
Cât de adânc este ridicolul?
Ceva-ceva îmi spune că nici acum nu este redactată, de parcă s-ar face și transcrierea ei fonetică. Conținutul nu va diferi mult de elucubrațiile anterioare cu guvernul care a împins țara la sărăcie, cu lipsa perspectivei de dezvoltare, cu tinerii văduviți de orizonturi, cu preocupări de acaparare a Justiției și tropăitul prin statul de drept cu bocancii năclăiți de social democrație. Fără nicio îndoială, astea vor fi temele, însă opoziția, precum câinii de companie, are o privire ce pare a fi inteligentă dar nu se poate exprima. Dincolo de conținut, se intuiește însă că opoziției i-a cam pierit apetitul de a se lansa într-o asemenea aventură. Nimic nu este sigur, nimic nu este garantat și toți se tem de căderea în ridicol. Nu știu ce să zic, dar cred că mai jos de atât nu au cum să se scufunde. Pot încerca, însă.
Nașul de la Cotroceni
Fără contribuția Pro România și ALDE, moțiunea rămâne în faza actuală, care înseamnă doar noi vorbim, voi vorbiți, el vorbește. Poate e mult și atât. Deja nervii partidelor sunt întinși bine de tot. Își forțează liderii să rezolve mai repede lucrurile, iar liderii se întâlneasc doar ca să se întâlnească.
PMP și UDMR pufăie ca o locomotivă sub presiune și cam atât. Nu au cum să pună lucrurile la punct, din moment ce Orban și Dan Barna au mereu de făcut câte ceva. De fiecare dată altceva, mai puțin să se vadă cu ceilalți și să avanseze. Și cum ar putea să se vadă „oricând Ludovic” cu restul lumii, din moment ce nici lui nu-i este limpede pe cine se poate baza la vot. Pentru el, treaba cu moțiunea e ca la nuntă și asta îl sperie. Comanzi meniul pentru 250 de tacâmuri, îți vin 100 de invitați, diferența o suporți din buzunar și nici banii pe care ai mizat nu-i scoți. Rămâne mireasa fără vacanța de la Ibiza și va trebui să zică mersi dacă prinde un sejur la Sovata. Hai, mireasa ca mireasa, dar el, mirele, mai are obraz să-i calce pragul nașului, la Cotroceni?
Răspuns corect: nu știu!
De la Ponta, slabe speranțe să se alăture demersului lui Orban. Un guvern cu liberalul în frunte nu-i pică bine, așa că se mai gândește. Până una alta, îi propune Vioricăi Dăncilă o formulă cu 260 de parlamentari, ca în 2016, dar asta înseamnă ca ALDE și PSD să bată palma împreună. 
Și nu oricum, ci cu el la mijloc, că e și el băiat bun și dăruiește masa cu niște parlamentari. Iar asta înseamnă timp, mult timp. Vede cineva aici vreo procupare a lui Victoraș pentru moțiune? Întreb pentru niște cetățeni cărora, pe zi ce trece, li se cimentează sentimentul că opoziția face mișto de ei mai rău ca niciodată și se întreabă de ce au votat-o. Mă tem că nu am decât o singură variantă de răspuns: nu știu!
O avem, dar nu știm unde e
Spaimele lui Orban nu se opresc aici. Liberalii deja se gândesc – pardon de expresie! – că dacă vor prelua guvernul nu fac altceva decât să-i faciliteze lui Dan Barna accesul spre turul doi al prezidențialelor. Un Barna care să le scoată ochii pentru fiecare greșeală de guvernare ar fi tot ce le lipsește. Și mai gândesc și că, dacă nu dau drumul mai repede moțiunii, își vor pierde o bună parte din electorat. Nu de alta, dar ăsta a fost programul de guvernare și asta au promis: Jos Dăncilă! Bine, și după? Rău cu moțiune, rău fără moțiune din câte se vede. În înțelepciunea lui, „oricând Orban” ar trebui să iasă public și să declare că moțiunea există, dar nu știe unde a pus-o. Iar românul, iertător, îl va înțelege.