Cauta

OMS prostește lumea

Organizația Mondială a Sănătății interpretează partitura Beijingului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus. Păi cum așa ,măi sanitari ai planetei”, dacă orașul unde a apărut COVID-19 e Wuhan (sau aveți dubii și aici ) care poate fi sursa” decât chinezii infectați de la animale (se spune) sau în urma unor experimente de laborator scăpate de sub control.Ce face și drege această organizație birocratică (la cârmă cu  etiopianul Tedros Ghebreyesus, omul Beijingului) și în foame de bani, nu se știe prea clar, dar în orice caz  a devenit un pion al Chinei și s-a pus rău cu majoritatea guvernelor lumii.

În acest stadiu, nicio concluzie nu poate fi trasă, a afirmat Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest. Ne-a lămurit buștean. Asta în timp ce preşedintele american Donald Trump a declarat că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan și face China responsabilă de pandemie. Asta în timp ce șeful diplomației germane critică regimul de la Beijing (care a revizuit în creștere numărul deceselor) și solicită despăgubiri de 150 de miliarde de euro pentru daunele provocate țării. În plus, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, l-a convocat pe ambasadorul Chinei în Franța pentru a-și exprima “dezaprobarea clară”  față   de recentele comentarii cu privire la modul în care Franța se confruntă cu criza coronavirusului. Tedros Adhanom Ghebreyesus  susține că  OMS „nu a ascuns nimic” Statelor Unite ale Americii cu privire la maladia COVID-19 și că  „OMS nu are niciun secret” în privinţa noului coronavirus. Afirmații-tonomat în fața unei Americi care  și-a  suspendat finanţarea pentru OMS, acuzată că ar fi prea apropiată de China şi că a gestionat necorespunzător pandemia. Ce face acum dr. Tedros ? Avertizează la spartul târgului, când mai multe țări încep să-și relaxeze gradual măsurile de restricție  („Nu vă relaxați! Ce e mai rău abia urmează”) și îndeamnă la “solidaritate globală”. Un constatator planetar, legat de scaun,  care a eșuat în administrarea crizei sanitare. Acum adulmecă sursa coronavirusului, deși putea s-o găsească cu ocazia repetatelor vizite la prietenii chinezi.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version