Cauta

O femeie din Giurgiu a anunțat poliția că fiica sa e sechestrată. Ce a urmat

(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

O tânără în vârstă de 33 de ani a trecut printr-o experiență pe care, foarte probabil, nu o va uita prea curând. Mama sa a fost cea care a alertat polițiștii, iar oamenii legii au mers să facă verificări. După ce a fost găsită de polițiști, tânăra a povestit prin ce a trecut timp de mai multe zile. Între timp, iubitul acesteia a fost reținut.

Din câte a anunțat IPJ Giurgiu, în această a doua zi a săptămânii, în data de 14 noiembrie, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca marți să fie prezentat instanței de judecată.

Mama tinerei a fost cea care s-a adresat poliției, în urmă cu o săptămână, iar în urma primirii sesizării oamenii legii au început cercetările. Au mers în primă fază la locul unde se presupunea că se afla femeia despre care mama sa a anunțat că e sechestrată – în casa unui bărbat. Au găsit-o și au stat de vorbă cu ea. Așa s-a aflat prin ce coșmar ar fi trecut tânăra, timp de mai multe zile, din cauza iubitului său.

A declarat că a fost amenințată și agresată fizic de către concubin

Tânăra le-a spus polițiștilor că, timp de aproape 10 zile, n-a fost lăsată să părăsească locuința, dar și că ar fi fost amenințată și agresată de către bărbatul cu care avea o relație.

La data de 08 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie, de 54 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că fiica sa este sechestrată la domiciliul unui bărbat.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat o femeie, de 33 de ani, care a declarat faptul că, timp de aproximatv 10 zile, nu i-a fost permis să părăsească locuința, fiind amenințată și agresată fizic, de către concubinul său.

Având în vedere aceste aspecte, pe numele bărbatului, polițiștii giurgiuveni au emis un ordin de protecție provizoriu”, se menționează într-un comunicat al IPJ Giurgiu.

Totodată, polițiștii au anunțat că din cercetări „a reieșit faptul că, în noaptea de 28/29 octombrie a.c., bărbatul în cauză ar fi lovit-o cu un corp dur”.

În comunicatul făcut public marți de IPJ Giurgiu se menționează și că „la data de 14 noiembrie a.c., pe baza probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și violență în familie a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat instanței de judecată, cu propuneri procedurale”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version