Cauta

O femeie din Baia Mare a primit amendă de la Poliţia Locală pentru un motiv incredibil: „Nu o să îmi cumpăr pâine și o să plătesc…”

sursa foto: b1tv.ro

O femeie a ajuns să se confrunte cu o situație mai greu de imaginat, ca urmare a reclamației venite din partea unui vecin. S-a întâmplat în Baia Mare.

Nu sunt puține scările de bloc care au, în holul de la intrare, ghivece cu flori, puse acolo special pentru a mai înfrumuseța locul. Sunt îngrijite și udate de către cei care țin la acele plante, tocmai pentru a rezista cât mai mult, mai ales pe timp de iarnă, când temperaturile sunt mai scăzute față de restul anului. Există si situații, însă, în care nu toată lumea pare să aprecieze o astfel de idee.

O femeie din Baia Mare a primit o amendă de la Poliţia Locală, după ce a băgat ghivecele cu flori din faţa blocului pe hol, pentru a le salva de frig, potrivit antena3.ro.

Cum de s-a ales femeia cu amendă? Totul a plecat de la reclamația unui vecin al acesteia. Care, din câte se pare, ar fi fost deranjat de faptul că holul blocului şi accesul în clădire ar fi ajuns să fie ocupat parţial de ghivecele cu flori.

Dacă în perioada în care e cald afară florile din ghiveci fuseseră puse în afara blocului, pe timpul iernii femeia a ales să le bage pe holul imobilului. Ca să le ferească de temperaturile scăzute, care le-ar fi putut afecta.

„Polițiștii locali au venit, mi-au lăsat somație, iar apoi…”

Odată ce vecinul a făcut reclamație, situația a ajuns în atenția polițiștilor locali. Iar femeia a ajuns să primească o amendă, pe care spune, însă, că nu o va contesta.

„În perioadele calde ale anului florile erau afară, pe marginea trotuarului. Iarna le-am pus pe hol, dar nu cred că încurcă accesul nimănui în clădire. Nimeni nu a avut nimic cu el. O singură persoană. Un vecin care a și făcut reclamație.

Polițiștii locali au venit, mi-au lăsat somație, iar apoi au revenit și pentru că nu m-am conformat m-au sancționat. Eu nu o să contest această amendă. Îmi este greu cu doi oameni cu probleme. Fiul meu a scăpat dintr-un accident rutier grav în 2017, iar soțul meu a rămas fără picior anul trecut. Amândoi cu probleme. O să mă descurc eu cumva”, a declarat femeia, conform sursei citate.

„Nu o să îmi cumpăr pâine și o să plătesc amenda”

Chiar dacă nu îi va fi tocmai ușor să achite sancțiunea, femeia spune că va plăti amenda. Mai mult, aceasta a explicat că a și donat multe dintre aceste flori, pentru a fi îngrijite de către colegii săi de la muncă.

„Nu o să îmi cumpăr pâine și o să plătesc amenda. Cumva o să fac. Nu cerșesc mila nimănui. Dar le voi trimite un memoriu să vadă cine este vecinul reclamagiu. Măcar atât, să știe și ei. Acum florile le-am donat la colegii de la serviciu, cele mai multe. Să aibă noroc la ele. Eu le-am crescut cu dragoste. Aveam și mandarin, lămâi, avocado, tot felul de flori”, a mai spus femeia.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version