Cauta

O educatoare la o grădiniţă din Capitală, urmărită penal pentru purtare abuzivă. Ar fi „lovit, smucit, tras sau împins” şase copii

Educatoare la o grădiniţă din Capitală,urmărită penal pentru

sursa foto: b1tv.ro

Acuzații cutremurătoare la adresa unei educatoare de la o grădiniță din Sectorul 1 al Capitalei. Femeia a intrat în atenția procurorilor, după ce a fost reclamată de părinții unor copii de care aceasta ar fi trebuit să aibă grijă. S-a făcut o anchetă, iar educatoarea a fost plasată sub control judiciar.

O educatoare la o grădiniţă din Sectorul 1 al Capitalei este urmărită penal pentru purtare abuzivă.

Femeia este acuzată că a „lovit, smucit, tras sau împins” şase copii şi a fost plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a profesa pe perioada măsurii preventive, potrivit news.ro.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Presupusele fapte de violență de care este acuzată educatoarea ar fi avut loc la începutul acestui an, în perioada ianuarie-martie.

„S-a reţinut că în perioada ianuarie-martie 2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la o grădiniţă de pe raza municipiului Bucureşti, Sectorul 1, având calitatea de cadru didactic – educatoare – inculpata ar fi exercitat acte de violenţă fizică împotriva a şase preşcolari – persoane vătămate minore – pe care i-ar fi lovit, smucit, tras sau împins”, informează procurorii, prin intermediul unui comunicat făcut public joi.

De la ce a pornit ancheta

După ce părinţii unora dintre copii au reclamat rele tratamente din partea cadrului didactic, a fost începută o anchetă. Un rol important l-au avut în această investigație și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din incintă.

Procurorii au vizionat înregistrările surprinse de camerele de supraveghere, care, conform sursei citate, confirmă comportamentul abuziv.

În acest caz ar mai fi de precizat faptul că, luni, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de educatoare, aceasta fiind acuzată de comiterea a şase infracţiuni de purtare abuzivă, o parte în formă continuată.

Miercuri, faţă de femeie a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, procurorul stabilind, printre altele, interdicţia de a exercita funcţia de cadru didactic, notează aceeași sursă.

Ultimele stiri

  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Exit mobile version