Cauta

Nicușor Dan și parada de ipocrizie cu hashtag: de la jurnalism la selfie cu puterea

Nicușor Dan și parada de ipocrizie cu hashtag: de la jurnalism la selfie cu puterea

lucian-mindruta-si-sarmalele-direct-la-cotroceni

Nicușor Dan și-a preluat oficial mandatul într-o atmosferă în care n-a mai mirosit a jurnalism, ci a parfum scump de PR, primit la schimb pe o poză bine încadrată și o etichetă falsă de „echidistanță”. Cotroceniul n-a fost o instituție, ci o vitrină de Instagram. În loc de întrebări, s-au făcut poze. În loc de investire, s-a dat cu swipe up.

De pe covorul roșu al prezidențialelor n-au lipsit vedetele cu filtru: Delia, Sânziana Negru, Andreea Raicu, Lora, nimic nou aici, n-au fost niciodată jurnaliști. Dar ce-a fost cu adevărat dezolant? Că, printre ele, s-au strecurat și jurnaliștii adevărați. Sau, mai bine zis, foștii jurnaliști. Oameni care odinioară puneau întrebări grele și care acum se înghesuie la Cotroceni ca să prindă un cadru bun.

Nicușor Dan jurnalism
de-pe-podium-la-cotroceni

Cătălina Porumbel, Liliana Ruse, Mihai Gâdea, nume care cândva se băteau cu puterea, acum își pun zâmbetul pe modul „protocol” și se uită galeș către Nicușor. Nu să-l chestioneze. Ci să-l valideze. Să-i fie decor.

De la jurnalism la influensăreală, o degradare cu filtru Paris

Să fim serioși: jurnalismul adevărat e greu. Te pune în conflict, te scoate din lista de invitați. Influensăreala e simplă: zâmbești, dai tag și spui „Ce zi istorică pentru România!”. Mai pui și un filtru sepia, să pară solemn. E mai profitabil să fii „apropiat de surse” decât să fii vertical și radical.

Codul de reducere pentru Trendyol, dacă tot suntem în zonă, e NICUSORDAN25”. Pentru că unii dintre jurnaliștii români și-au vândut credibilitatea pe like-uri, reach și două stories cu lumină naturală. Nu mai e nicio diferență între un influencer care promovează cremă de față și un reporter care își bagă microfonul doar ca decor. Amândoi vând un produs. Numai că unul e anti-aging, iar celălalt e pro-putere.

Nicușor Dan jurnalism
vedetele-la-shooting

America, lumina presei… doar când ne convine

Să mai demontăm un mit: în America, jurnaliștii își asumă public opțiunile politice. Spun clar: „îl susțin pe Biden” sau „îl critic pe Trump”, și sunt onorabili tocmai pentrui că sunt transparenți. La noi, s-a mers pe dublu discurs. Au fost câțiva onești care au zis clar: „Îl susțin pe Nicușor Dan”. Ok, fair. Dar alții, gen Antena 3, s-au aciuat ipocrit pe lângă Nicușor, de dragul valului. Până mai ieri îl pupau pe Crin Antonescu sau pe Elena Lasconi. Azi, deodată, și-au găsit liderul și ce mai lider… Și ce le-a plăcut? Victoria, ce altceva.

Nicușor Dan jurnalism
cei-trei-crai-de-la-rasaritul-lui-Nicusor-Dan

Hollywood-ul a fost cu Biden. Când n-a mai fost util, l-au aruncat ca pe o reclamă expirată

La fel ca starletele de la Hollywood, care s-au lipit de Biden cât era „cool” și s-au evaporat din poze când a devenit „incomod”, și presa noastră se repoziționează pe trenduri. Jurnaliștii de ieri sunt influencerii de azi. Se filmează în curtea Cotroceniului cu un zâmbet blând și o subtitrare fals afectivă: „Democrația e vie”. Da, vie, dar în comă.

Ar mai fi lipsit doar o reclamă filmată între steaguri: „Salut, eu sunt Liliana, iar azi vă arăt cum să accesorizați o democrație fragilă cu un blazer ivory și niște loialitate temporară. Să începem cu look-ul de la Cotroceni!”

Nicușor Dan jurnalism
tot-mai-multe-vedetute

România a pierdut un moment. Presa a pierdut rușinea

În ziua învestirii lui Nicușor Dan, România a pierdut o ocazie să vadă un moment jurnalistic adevărat, în loc să se audă întrebări incomode, s-au auzit clinchete de brățări scumpe și clișeele story-urilor. În loc să se confrunte puterea, s-a făcut poză cu ea și în loc de presă, am avut PR cu ring light pentru Nicușor Dan.

Adevărul pe care niciun filtru nu-l poate ascunde: jurnalismul moare nu doar când e cenzurat. Moare și când se pupă pe obraz cu puterea, cu fundal de palat și cremă de ochi în geantă.

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version