AcasăPoliticaNicuşor Dan, mesaj pentru Donald Trump după nominalizarea noului ambasador SUA la...

Nicuşor Dan, mesaj pentru Donald Trump după nominalizarea noului ambasador SUA la București

(sursa foto: Facebook/Nicușor Dan)

Mesaj de ultimă oră transmis de președintele ales, Nicușor Dan, către Donald Trump, pe o cunoscută rețea de socializare, în contextul în care liderul de la Washington a anunțat nominalizarea noului ambasador al Statelor Unite în România.

Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis mulţumiri preşedintelui SUA, Donald Trump, după ce acesta a anunţat numele noului ambasador SUA la Bucureşti. Și a afirmat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu șeful de la Casa Albă şi cu administraţia acestuia, pentru a consolida Parteneriatul Strategic.

„Aş dori să-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru conducerea sa fermă şi angajamentul faţă de relaţia dintre România şi Statele Unite, precum şi pentru nominalizarea domnului Darryl Niremberg în funcţia de ambasador al Statelor Unite în România. Îi transmit felicitările mele domnului Niremberg pentru nominalizarea sa. Aştept cu nerăbdare să colaborez îndeaproape cu preşedintele Trump şi cu administraţia sa pentru a consolida în continuare Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite. Ţările noastre sunt legate de decenii de cooperare, susţinută de valori comune şi interese comune.

Sunt pe deplin încrezător că, împreună, vom realiza proiecte majore care vor aduce mai multă securitate şi prosperitate popoarelor noastre”, a scris Nicuşor Dan într-un mesaj postat miercuri după-amiază, 21 mai, pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).


Preşedintele american Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe Darryl Nirenberg ca noul ambasador al SUA la Bucureşti. Acesta are o experienţă în politica externă de 40 de ani. „El ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a transmis Trump.

Ambasada SUA la Bucureşti a anunţat marţi dimineață, 20 mai, retragerea ambasadoarei Kathleen Kavalec, adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, urmând să ocupe funcţia de Chargé d’affaires ad interim în cadrul ambasadei. „Ne exprimăm recunoștința față de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec și-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite și România. Îi mulțumim pentru leadership și pentru angajamentul față de valorile democratice comune”, a anunțat Ambasada SUA la București.

„Aşteptăm cu interes să colaborăm cu Nicuşor Dan, în calitate de preşedinte al României, şi cu noul guvern, pentru a promova priorităţile noastre comune, precum apărarea, energia şi parteneriatele comerciale”, au scris, marţi după-amiază, reprezentanții Ambasadei SUA la Bucureşti, pe pagina de Facebook a instituției.

author avatar
Andrei Coman
541 afisari

3 COMENTARII

  1. Omul, putea cred, să vorbească pe persoană fizică, el ne fiind nici confirmat nici instalat ca președinte. Insul este doar votat, așa că mai la vale cu propuneri și mulțumiri. Pupaturi, mai târziu, eu cred, de loc dar, politica-i o…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger