Cauta

Niculae Bădălău, trimis în judecată de DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii

(sursa foto: Facebook)

Intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Niculae Bădălău – fostul parlamentar social-democrat și, până de curând, vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi – a fost trimis în judecată.

Un anunț în acest sens a venit vineri, 16 decembrie, de la DNA. Procurorii anticorupție îl acuză pe Niculae Bădălău – aflat în arest preventiv – de trafic de influență și dare de mită, în formă continuată. În aceeași cauză a fost trimisă în judecată și o altă persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, acuzația fiind de complicitate la dare de mită, din câte reiese din comunicatul DNA. Dosarul va ajunge pe masa Tribunalului Giurgiu.

Citiți și:

Plenul Parlamentului a votat: Niculae Bădălău, demis de la Curtea de Conturi

BANCHERUL SERVICIILOR, TURNAT de BĂDĂLĂU!

PSD îi cere lui Bădălău să-și dea demisia de la Curtea de Conturi: „Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav…”

Ce acuzații i se aduc lui Bădălău

Conform DNA-ului, „în zilele de 09 august 2022 și 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus (consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții – n.r.), i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăți administrate de o rudă a inculpatului. Contractul viza „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă…,” fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.

În schimbul acestui “serviciu”, inculpatul ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă”.

I-ar fi promis primarului un procent de 7% din valoarea contractului

Totodată, procurorii susțin că „în perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă. Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare”.

Procurorii menționează, totodată, în același comunicat transmis în 16 decembrie, că în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Și că dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse.

După ce a fost reținut de DNA, pe 27 noiembrie, Niculae Bădălău a fost prezentat Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile – VEZI DETALII AICI.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version