Cauta

Miscarea Populara ar putea avea ca sigla inima si culorile verde si/sau albastru

Miscarea Populara pe care PDL intentioneaza sa o creeze dupa alegerile locale ar putea cuprinde partide precum PNTCD si ecologistii, iar sigla si culoarea acestei miscari ar putea fi inima si, respectiv, verde sau albastru.

Theodor Baconschi

Democrat-liberalii considera ca sunt compatibili cu PNTCD si cu ecologistii pentru a forma Miscarea Populara, avand in vedere ca PNTCD este membru PPE, ca si PDL, iar componenta de mediu pe care o aduc ecologistii este importanta, au mai precizat sursele citate.

Potrivit surselor mentionate, unii democrat-liberali ar considera oportuna cooptarea in Miscarea Populara a UNPR, insa altii sunt de parere ca, din punct de vedere doctrinar, in acest moment, PDL nu este compatibil cu acest partid.

Democrat-liberalii doresc crearea Miscarii Populare, de centru-dreapta, pentru a fi o contrapondere la USL, care este de stanga. In acest sens, conducerea PDL a lansat organizatiilor locale un sondaj privind modul in care ar reactiona electoratul la schimbarea siglei si culorii partidului, fara sa dea o varianta.

Daca se va face aceasta alianta, vor fi schimbate sigla si culoarea pe care o au PDL acum, una dintre variante pentru sigla fiind „inima”, simbolul PPE. Pentru culoarea acestei aliante se ia in calcul verde sau/si albastru, au mai spus sursele citate.

De altfel, culorile verde si albastru au fost folosite de Organizatia de Tineret a PDL, la Scoala de vara pe care au organizat-o tinerii democrat-liberali anul trecut, sub sloganul „Smart&Right”. Prim-vicepresedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, marti seara, intr-o emisiune la TVR Info, ca arhitectura Miscarii Populare va fi definita dupa alegerile locale, „cand fiecare partid va deconta un anumit rezultat”.

El a sustinut ca Miscarea Populara este „o necesitate tactica pentru ca dreapta romaneasca, divizata pana acum in fel si chip, ramane izolata in fata unei aliante precum USL-ul, care, in ciuda lipsei de alternativa practica la guvernarea Boc si astazi la guvernarea Ungureanu, este formata din nu mai putin de trei partide care s-au coalizat”.

„Deci este nevoie, pentru un echilibru al scenei politice, de o contrapondere”, a spus Baconschi.

Cristian Preda

„Miscarea Populara nu poate fi alcatuita decat de la premisa ca trebuie sa fie de dreapta, sustine si europarlamentarul PDL Cristian Preda, precizand ca vor putea intra in sustinerea unei noi guvernari toti adversarii stangii, inclusiv liberalii care nu se recunosc in compania lui Victor Ponta.

Vor putea intra in sustinerea unei noi guvernari toti adversarii stangii. Inclusiv penelistii care nu se recunosc in compania lui Victor Ponta! Invers, nu se vor putea regasi in majoritatea viitoare cei care vor trisa, sustinand ca un partid de dreapta poate fi adapostit intr-o alianta de stanga sau ca un partid de stanga are loc intr-o majoritate de dreapta. Epoca improvizatiilor de acest fel ar trebui sa se incheie. Problema politica nr. 1 din acest an e sustinerea – inainte, dar si dupa alegeri – a unei guvernari coerente. Nu e simplu, dar nici imposibil ca PDL sa ramana actorul politic cheie”, scrie Preda pe blogul sau.

Despre infiintarea Miscarii Populare, in jurul PDL, s-a vorbit si in 2011 in mediul politic. Aceasta constructie ar fi trebuit sa dea o noua imagine, mai curata, democrat-liberalilor. Presedintele a rugat-o pe fiica sa, Ioana Basescu, sa inregistreze in luna aprilie marca „Miscarea Populara” la OSIM, spunand ca trebuie pregatita ideea de miscare populara pentru realizarea unei eventuale aliante.

Basescu a vrut sa scoata astfel PDL din izolare si sa creeze un mare partid de dreapta. De Miscarea Populara s-a vorbit mult, incepand cu Sebastian Lazaroiu, pe atunci consilier prezidential, care a lansat povestea cu Alba ca Zapada si terminand cu prim-vicepresedintii partidului Teodor Baconschi si Sorin Frunzaverde, care au sustinut ca PDL trebuie rebranduit.

Liderii PDL au stabilt si un termen, sfarsitul lunii octombrie, pentru ca aceasta miscare sa prinda contur, insa nu s-a facut nimic.

Liderii partidului nu au reusit sa se puna de acord si sa stabileasca cine ar urma sa intre in aceasta Miscare Populara, alaturi de PDL, lansandu-se tot felul de variante cum ar fi partidul lui Gigi Becali sau partidul lui Dan Diaconescu.

Unele voci, cum este cea a lui Theodor Paleologu, au ironizat Miscarea Populara sau asa-zisa Alba ca Zapada, cum a fost denumita la inceput, sustinand ca Scufita Rosie este mai simpatica.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version