Cauta

Mircea Geoana a fost exclus din PSD!

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost exclus din PSD in urma deciziei luate in CExN, marti, cu 50 de voturi „pentru”, cinci „impotriva” si trei abtineri. Dezbaterile din CExN au durat aproape patru ore.

Decizia a fost luata cu 50 de voturi „pentru”, cinci „impotriva” si trei abtineri. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, marti, dupa decizia CExN, ca PSD nu se va reforma cata vreme va fi condus din umbra de Ion Iliescu si Adrian Nastase, el precizand ca Victor Ponta este o marioneta a acestora, „cu apucaturi tiranice si o lipsa teribila de caracter”.

„Domnul Iliescu este o piaza rea pentru acest partid. Acest om nu se poate transforma. Basescu a ajuns presedinte pe mana lui Iliescu. Nu ma despart din partid. Nu ma despart de membri, de votanti. Raman fidel ideilor mele politice, dar nu pot fi in compania unor oameni care nu au un minim de respect sa spuna pentru ce sunt acuzat. Nici astazi nu stiu”, a spus Mircea Geoana.

 

Ultimele stiri

  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Exit mobile version