Cauta

Ministrul flatat de faptul ca e vazut ca remaniabil

Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a reusit sa capteze atentia jurnalistilor intr-un mod aparte.

In sensul in care, raspunzand unei intrebari, oficialul guvernamental a lasat sa se inteleaga ca nu ar avea emotii in privinta anuntatei remanieri, inaintea careia s-a speculat pe marginea a tot soiul de variante de posibile schimbari la nivelul Executivului. „Ma flateaza faptul ca sunt pe toate listele de remaniere, sunt pregatit din prima zi, dar cu siguranta acest lucru nu se va face de o maniera intamplatoare, atunci cand se va face”, a sustinut Lucian Sova, pe un ton cat se poate de serios.

Ramane de vazut ce anume vor decide premierul si mai-marii social-democrati, in cadrul sedintei Comitetului Executiv National al PSD-ului in care se vor lua decizii cu privire la schimbarile din echipa condusa de Viorica Dancila. Inca nu se stie inca exact cand anume va avea loc aceasta sedinta.

sursa foto: Facebook/Ministerul Transporturilor

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version