Cauta

Ministrul Banicioiu nu gandeste, doar rimeaza

Nu am nimic cu ministrul cartelelor de sanatate, dar numele lui ma face sa rad, amintindu-mi de rima care se invarte ca un proverb romanesc intr-o caldare.

Banicioiu vrea un nou bir pe „fumarit”, incurcandu-se intre viciul placerii si placerea viciului

Guvernul, din care si el face parte – ministrul, nu proverbul! – se da de ceasul mortii sa mai scoata niste bani cu care sa carpeasca gaurile provocate de pomenile electorale. Prilej numai bun pentru Nicu Banicioiu sa isi incordeze inteligenta si sa isi aduca aminte ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda cresterea taxei pe viciu. Iar prin viciu, freneticul pesedist si organizatia asta inteleg bautura si fumatul. Eroare, mon cher ministre, viciu inseamna cu totul altceva. Am ajuns sa ocupam locul cinci in lume la consumul de alcool. Se putea si mai bine, pentru ca spre deosebire de altii, care zac cu gatul in gard de atata bautura, romanii stau intinsi pe podea fara sa se sprijine de nimic. Deci, e talent si performanta, nu viciu! La fumat, lucrurile sunt si mai clare. Viciu inseamna nu sa fumezi, ci sa tiparesti pe pachetele de tigari ca fumatul provoaca impotenta, cand, de fapt, toti savuram cateva tigari dupa… Despre ce impotenta mai vorbim, aia care oricum iti inmoaie genunchii dupa 70 de ani? Sa fim seriosi! Acum, mai in gluma mai in serios, ce se va intampla cand barbatii nu vor mai fuma deloc si impotenta ii va ocoli? Sa te tii erectii cu depasiri de plan! Ma gandesc, insa, cu groaza, ca se va gasi vreun ministru tantalau si invidios care sa taxeze si ultima bucurie a neamului, jurand ca e un viciu.

Cand, scos din minti de soacra, iti vine sa o arunci de la etaj cu tot cu televizor, ca sa-si vada telenovelele ei idioate de la nivelul asfaltului, te calmezi tragand cateva fumuri. Sau cat mai multe fumuri. Asa ca sloganul „fumatul provoaca o moarte dureroasa” e o mare prostie. Dimpotriva, iata ca fumatul previne violenta domestica precum si scaderea sporului demografic prin contactul neplacut si fatal cu solul. De ce nu scrii asta pe pachete, Nicule? Oricum, ministrul pare a nu face deosebirea intre placere si viciu. Una este sa petreci o noapte stropita cu bauturi fine si invaluita in arome de havane, in compania unei femei superbe, ceea ce e o placere, si cu totul altceva e sa-ti risipesti amorul la nimereala cu vreo speranta din lotul de tineret social-democrat, udat cu ceai de galbenele si marcat de dialoguri despre doctrina de partid. Pai, asta e viciu, Banicioiule! Vrei taxa pe viciu, ganditorule? Aplic-o alora care inca mai cred ca, daca esti fumator si te face zdrente vreo masina pe trecerea de pietoni, de la tigari ti se trage. „Fumatul poate sa ucida”. Serios? Prostia nu?

Ultimele stiri

  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Mizantropii n-au ce căuta la primărie
  • Exit mobile version