AcasăNewsMii de locuitori din Sectorul 1, fără gaze naturale în urma unui „incident”. Care sunt străzile afectate și când se va relua alimentarea

Mii de locuitori din Sectorul 1, fără gaze naturale în urma unui „incident”. Care sunt străzile afectate și când se va relua alimentarea

Mii de locuitori din Sectorul 1, fără gaze naturale în urma unui „incident”. Care sunt străzile afectate și când se va relua alimentarea - Ziarul Nationalfoto cu caracter ilustrativ/sursa foto: radiotimisoara.ro

Peste 3.000 de clienți casnici și non-casnici de pe mai multe străzi din Sectorul 1 din București sunt afectați miercuri, 21 ianuarie, de o întrerupere temporară a furnizării gazelor naturale, decizia fiind luată de Distrigaz Sud Rețele în urma unui „incident” produs la rețeaua de distribuție, pe strada Câineni.

Alimentarea ar urma să fie reluată în cursul serii – potrivit precizărilor companiei.

Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele au anunțat, miercuri, 21 ianuarie, că, în urma unui „incident” produs la rețeaua de distribuție a gazelor naturale amplasată pe strada Câineni din Sectorul 1 al municipiului București, „pentru a pune consumatorii în siguranță”, a fost întreruptă temporar alimentarea cu gaze naturale în zonă, începând cu ora 10:37.

Străzile afectate de întreruperea alimentării cu gaze

„În urma acestei întreruperi, sunt afectați 3.021 de clienți casnici și non-casnici situați pe străzile Crăciun Mihai, Lița, Feldioara, Garofiței, Stindardului, Luptătorilor, Elocinței, Epurești, Șinca, Neatârnării, Neajlovului, Ciacova, Steluței, Cireșoaia, Ing. Pătulea,

Bârgăului, Izbiceni, Jiului, Gloriei, Sălătruc, Snagov, Cornățel, Limpejoarei, Gheorghe Vâlceanul, Coralilor, Robănești, Natației, Mihăileni, Elanului, Omului, Târnăveni, Oinei, Calcarului, Turnu Roșu, Câineni, Piatra Morii, Acumulatorului, Căiuți, Daimaca Victor, Scroviștea și Târnavei, din sectorul 1 al municipiului București” – se menționează într-un comunicat al Distrigaz Sud Rețele.

„Echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 21 ianuarie 2026, în jurul orei 19:00”, au mai precizat reprezentanții companiei.

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

88 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img