Cauta

Marius Iacob s-a ales cu dosar penal

Procurorul Adina Florea, de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie,  s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia procurorului Marius Iacob, care a ocupat ilegal, timp de patru luni, funcţia de procuror-şef adjunct al DNA.

Marius Iacob cercetat penal

Deși procurorul și-a dat demisa din funcție în 19 martie,  iar aceasta i-a fost aprobată de Tudorel Toader, documentul nu a ajuns la Cotroceni decât cu câteva zile în urmă. Ana Birchall, actualul ministru al Justiției s-a sesizat și a trimis demisia președintelui Iohannis pentru a o semna. Doar că acum Marius Iacob s-a ales cu dosar penal după ce SIIJ  a deschis un dosar penal, in rem, cu privire la fapte care vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare sub forma participaţiei improprii şi a complicităţii.  Totodată, sesizarea vine după ce judecătoarele Gabriela Baltag şi Evelina Oprina, membre CSM, au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită o anchetă urgentă în contextul în care procurorul Marius Iacob, adjunctul DNA, a fost menţinut în funcţie timp de patru luni deşi exista o decizie definitivă a ÎCCJ în urma căreia aceasta nu mai avea dreptul să ocupe funcţii de conducere. Atât, Marius Iacob, cât şi Simona Ricu au fost sancţionaţi cu „avertisment” după dezvăluirile făcute de Mihaela Iorga Moraru.

Ultimele stiri

  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
  • Mediul de afaceri confirmă încrederea în politicile PSD de creștere economică
  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Exit mobile version