Marinarii, infanteristii, politistii si puscariasii mananca din aceeasi oala. Mai exact, de la firma unui apropiat PSD, care are o firma abonata la contractele cu statul.
Petrache Lucian Ionescu, un consilier local din Scornicesti dat afara din PDL pentru ca se iubea cu dusmanul PSD, a devenit furnizorul principal de produse pentru unitatile militare, scolile de Politie si puscarii. Cum reuseste firma Matra SRL sa puna mana pe zeci de contracte grase, ramane un mister.
Cert este ca afaceristul si-a declarat dragostea fata de PSD si face bani de ii intoarce cu lopata. Cel mai recent, castigat miercuri la Constanta, pentru aprovizionarea Unitatii Militare 02022, este unul de bun simt.
Baza Logistica Navala (UM 02022), care este condusa de contraamiral de flotila Dan Haulica, a cumparat de la Petrache Ionescu salam in valoare de 228.000 de lei. Cei doi au mai colaborat in ultimii ani, cand pesedistul a livrat diferite marfuri, pe bani grei. De altfel, chiar luna aceasta Haulica i-a mai dat lui Ionescu un contract de 326.813 lei, pentru carne de vita.
Zeci de contracte cu statul
Firma afaceristului din orasul lui Nicolae Ceausescu are ca obiect de activitate fabricarea produselor din carne, insa vinde orice cand vine vorba de contracte din bani publici: zahar, ulei, faina, orez etc. Printre institutiile care pompeaza bani in conturile lui Petrache Ionescu se numara Spitalul Targoviste, Ministerul Apararii Nationale, Academia de Politie si Scoala de Agenti de la Campina, dar si mai multe penitenciare.