Cauta

Managerul de la „Marius Nasta”, dezvăluire uluitoare: „Singurul pompier angajat al spitalului e în concediu de șase luni”

Marius Nasta

Managerul de la „Marius Nasta”, dezvăluire uluitoare: „Singurul pompier angajat al spitalului e în concediu de șase luni” / foto: News.ro

Pompierul care este angajat la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală se află în concediu de șase luni, a dezvăluit luni managerul spitalului, Beatrice Mahler.

Echipa medicală era, astfel, lipsită de ajutor, în noaptea în care s-a sunat la 112 reclamând că există o flacăra în partea superioară a unității mobile. Beatrice Mahler a explicat că pompierul a combinat concediile medicale cu cel de odihnă și a comentat că ar fi nevoie de o schimbare a legislației pentru a evita astfel de situații.

„Există angajat un pompier la „Marius Nasta”, dar, de mai bine de 6 luni, este… mă rog, în concedii… Concedii medicale întrerupte cu concedii de odihnă. Este foarte greu să lucrezi într-o instituție publică în care personalul nu vrea să lucreze și în care tu, manager și echipa de management, are de făcut treaba cu persoane care nu vor și nu se implică în activitatea unui spital. 

Iar aceste persoane sunt foarte greu de sancționat. Cu siguranță este nevoie de o re-evaluare a legislației în acest sens pentru că, dacă vrei să faci treaba și dacă vrei să te implici, trebuie să fii prezent. Pentru că până la urmă ești prezent lângă oameni.”, a declarat aceasta.

Alertă de incendiu la unitatea mobilă ATI

Un incendiu a fost anunțat duminică seară la „Marius Nasta”. Zeci de echipe de intervenție fiind mobilizate la fața locului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat ulterior că a fost vorba despre o degajare de fum la un ventilator extern al unitatii mobile de terapie intensivă, aflată în curtea spitalului.

Toți cei șapte pacienți din unitatea mobilă ATI, bolnavi de Covid, au fost evacuați și relocaţi în alte secţii ale spitalului. „Starea pacienților a fost reevaluată, atât a lor cât și a pacienților din Terapie Intensivă COVID din cadrul pavilionului, astfel încât, după evaluare, 4 din pacienții din unitatea mobilă au rămas pe secția de Terapie Intensivă și trei au rămas în secție. 

Cei din Terapie Intensivă sunt ventilați non-invaziv continuu, niciunul nu este intubat, iar cei care sunt în secție în acest moment, au tot ventilație non-invazivă, dar intermitentă, cu saturații de peste 90% cu o concentrație între 10 – 14 l oxigen.”, a declarat Mahler, potrivit Antena 3.

Managerul spitalului Beatrice Mahler spune că nu are detalii despre cauza incidentului, ancheta în acest caz fiind de competența Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version