Cauta

Românii peste 65 de ani vor putea ieși din case și dimineața și seara

Românii peste 65 de ani vor putea ieși din case și dimineața și seara - Ziarul National

Pe lângă hotărârile ce s-au luat, luni, la Cotroceni, cu privire la situația elevilor și a studenților, o temă de discuție a reprezentat-o prelungirea perioadei în care persoanele vârstnice pot merge la cumpărături.

Astfel, dacă până acum persoanele peste 65 de ani aveau posibilitatea, conform prevederilor ordonanței militare, să iasă, de exemplu, la magazinul alimentar sau la farmacie, doar între orele 11:00 și 13:00, mai nou s-aflat că lucrurile se vor schimba în ceea ce îi privește. Vor avea două intervale orare pentru a merge să-și facă acele cumpărături de strictă necesitate.

Klaus Iohannis a fost cel care le-a dat vestea, în această după-amiază, de la Cotroceni. “Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului”, a anunțat președintele, după ședința în care s-au discutat aceste măsuri, dar și altele, toate vizând efectele epidemiei de COVID-19.

Așadar, în cursul acestei zile este așteptată noua ordonanță militară care va reglementa această schimbare, în cazul seniorilor României.

sursa foto: presidency.ro

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version