Cauta

Ludovic Orban a luat-o razna

Premierul României traversează cel mai absurd moment din existența lui politică de până în prezent. Trebuie să adune suficient de mulți senatori și deputați pentru a forma cvorum în Parlament. Nu asta e problema, ci faptul că trebuie să obțină respingerea guvernului. Are nevoie de un cvorum care să-i acorde un vot negativ. Unde s-a mai văzut așa ceva? Nicăieri, exceptând „România normală” a lui Iohannis. Iar „România normală”, alături de „România educată”, constituie proiectul de țară al președintelui Iohannis. Basme de Ispirescu pentru spălarea minții naivilor care cred că Iohannis înseamnă România.  Dacă ținem seama de faptul că anomaliile de care ne izbim în aceste zile fac parte din aceeași „Românie normală”, este explicabil de ce Ludovic Orban nu mai are nicio logică, bătând câmpii cu frenezie.

Ludovic Orban depășit de contrele Opoziției

Firesc ar fi fost ca, după moțiunea de cenzură prin care a fost demis, Orban să-și adune guvernul și să plece acasă. Nu s-a întâmplat așa, pentru că planul lui Klaus Iohannis prevedea altceva, respectiv forțarea alegerilor anticipate. Iar asta nu a fost o idee de ultim moment, ci a fost gândită cu mult timp. În mod evident, împotriva prevederilor Constituției și cu complicitatea nemijlocită a PNL și USR.

Primul pas

Până și un student în anul doi la Drept poate explica, lejer, că președintele României trebuie să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, la propunerea majorității. PSD și Pro România au venit cu lecțiile făcute, dar recomandarea lor nu a fost pe placul lui Iohannis. Nici nu avea cum, din moment ce intențiile acestuia erau de a propune același premier demis. Scopul nu era greu de intuit, căci președintele avea nevoie de un om care să fie respins la votul din Parlament. Și cine putea fi mai nimerit pentru poziția asta decât Ludovic Orban?

Klaus Iohannis nervos că i se cam năruie jocurile

Doar prin neacceptarea acestuia și a guvernului lui se mai putea face un pas spre anticipate. Iar acum, bătălia liderului PNL se dă tocmai pentru propria respingere. Ca la casa de nebuni.

Tropăind prin Constituție

De aici, greșelile și abuzurile s-au ținut lanț. Câțiva constituționaliști pro Iohannis susțin că acesta e liber sa ia orice decizie vrea. Singura sa obligație constituțională este să nu excludă de la consultări niciun partid parlamentar. De asemenea, președintele mai poate decide, din diverse rațiuni, să desemneze premierul de la alt partid, nu neapărat de la cel care s-a clasat pe primul loc. Dar niciunul dintre ei nu definește sintagma „diverse rațiuni”. Pare mai mult o explicație de amăgit mulțimea ce cască gura la acest bâlci. Poate însemna orice, că nu-i dă voie nevasta, că îi miroase gura sau că nu-și face nod dublu la cravată, fapt ce dăunează imaginii României. Dacă opuneti, însă, opiniilor lor alte interpretări constituționale, veți vedea că sunt lucruri pe care PNL se ferește să le spună pe nume. Astfel, chiar dacă admitem că președintele poate desemna pe oricine pentru a forma guvernul, nu scrie nicăieri că are dreptul de a numi un premier cu scopul de a fi demis. E clar? Mai mult, nu poate fi numit premier cel care tocmai a fost demis de o majoritate parlamentară. În caz contrar, gestului demiterii i se răpește valoarea, simbolul și efectul.

Aveți-vă ca frații!

În ceea ce privește componența noului guvern, deciziile Curții Constituționale arată limpede și ferm că premierul are obligația de a înlocui toți miniștrii care nu au obținut avizul favorabil după audierea lor de către comisiile de specialitate din Parlament. 14 candidați nu au acest aviz, dar de acest aspect Orban și echipa de zgomote nu mai țin cont. Așa se explică aberația declarației lui, că vrea miniștrii cu aviz favorabil, ca apoi să nu primească votul de încredere. Scopul lui Iohannis este tot mai evident, indiferent de câte ori și în ce fel încalcă prevederile constituționale.

<a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagrares bogdan title=Rareș Bogdan data wpil keyword link=linked>Rareș Bogdan<a> impiegatul de la manevre pe linia moartă

Bineînțeles că nu are curajul să iasă la declarații sincere și să recunoască mârșăviile de care nu are cum să fie străin. Are grijă însă să-și scoată la înaintare gornistul căcăcios, Rareș Bogdan, care dă vina pe social-democrați că târăsc țara într-o criză politică. Ce se citește dincolo de vorbele lui ruginite? Că, pentru a fi bine și liniște în țară, Iohannis ar vrea ca social-democrații să lase ciocu’ mic și să fie de acord cu PNL. Iar Orban, fugărit pe coclaurii politici de propriul tupeu și nepriceperea-i evidentă, ar vrea ca toate partidele să fie prezente în Parlament pentru a-i asigura lui cvorum, dar să voteze împotriva guvernului. Mă întreb, băiețașul ăsta unde o fi învățat că Opoziția trebuie să fie de acord cu Puterea?

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version