Cauta

Liviu Pleșoianu, vuvuzeaua Serviciilor sau goarna răsculaților?

Pentru toți cei cărora limbajul Vioricăi Dăncilă le violează sentimentul, discursul lui Liviu Pleșoianu este nectarul naționalismului rătăcit în vremuri de hinghereală progresistă. Pata de culoare a PSD-ului vorbește ca nimeni altul și o face tare, apăsat și fără frică. Un politician atipic, să recunoaștem – creștin-ortodox asumat și patriot declarat, foarte bun orator, are în sânge trufia dacului, iar asta îl face periculos pentru alegerile prezidențiale. Vrea la Cotroceni, însă nu sunt mulți cei care cred în el, ba unele bârfe de oraș șoptesc că Pleșoianu doar interpretează un rol. Cel al naționalistului, evident, fără distribuție pe scena politică în ultimii ani.

Se va dovedi în timp cine stă în spatele mesajelor independentului Pleşoianu

Aproape că nu există discurs în care Liviu Pleșoianu să nu atingă coarda sensibilă a naționalismului. Cuvântarea lui este despre români și pentru România, cere demnitate și respect din partea Occidentului, căruia îi reproșează dublul standard aplicat în relațiile (comerciale, economice, sociale etc) cu statele centrale și est-europene. „Voi candida ca independent, cu susținerea tuturor celor care cred în acest mesaj! La 30 de ani de la Revoluție, fie să triumfe curajul, nu frica, fie să triumfe dreptatea, nu injustiția, fie să triumfe vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată, fie să triumfe România, nu… «Românica»!”. Cam toate mesajele lui Pleșoianu sunt săgeți spre inimile românilor, frazele au substanță și lovesc în orgoliul terfelit al cetățenilor: „Voi candida din partea oamenilor care au crezut în posibilitatea de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiți pantofii altora); de a avea o justiție adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu); de a reașeza România în destinul său de țară menită să creeze punți între țări (nu de stat vasal mulțumit să fie mereu mutat de alții pe o tablă de șah ce nu-i aparține); de a reașeza ființa omenească în centru și de a reumaniza profund societatea, politica, educația, relațiile de muncă; de a face politica Omului Liber (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieșită din matcă a serviciilor sau a altor organizații metastatale); de a prețui rădăcinile spirituale și culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia așa-zisului «progresism»)”.

Acest partizan al unității tuturor românilor să fie, oare, un simplu actor care a învățat pe de rost niște replici scrise de alții și acum le recită mecanic? Și, dacă-i așa, atunci ce fel de actor este Liviu Pleșoianu? Un Zelenski de Dâmbovița crescut și propulsat pentru a da la momentul potrivit asaltul final asupra Palatului Cotroceni? Sau un Bobonete bun doar de pansat serile plicticoase, când nu e niciun meci la televizor și te mai și stresează nevasta cu discuții despre soarta crudă a delfinilor?

Dacă Pleșoianu este actor, înseamnă că în spatele ascensiunii sale stă un regizor de primă mână, care dispune de toate resursele necesare pentru a ieși pe piață cu un adevărat blockbuster. În acest caz, ar fi interesant de aflat ce casă de producție investește într-un pesedist care joacă rolul politicianului preocupat de soarta cruntă a națiunii române.

Ultimele stiri

  • Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari
  • Dramă pe drumurile din România. Părinţii Părintelui Nicolae Zaharia au murit într-un accident de maşină
  • Burduja cere fotografii cu Bucureștiul pe care Nicușor Dan „refuză să îl vadă”: „Să îl aducem pe Primarul Capitalei cu picioarele pe pământ”
  • Criza forţei de muncă în România, rezolvată cu lucrătorii asiatici. Cine sunt oamenii care trăiesc în cartierul Komitat București Sud
  • Unde este Poiana Narciselor, peisajul de vis pe care românii îl caută pentru o vacanţă ca de neuitat
  • Imagini apocaliptice, cu sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. Căldura, ucigaşul silenţios (VIDEO)
  • Florin Călinescu, atac dur la Klaus Iohannis: „Să ții un post blocat 27 de ani, asta este o mizerie…”
  • Românii care se aleg cu pensii mai mari cu 1.500 lei, după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Meteorologii ANM anunţă, după ploi şi vijelii, canicula în mijlocul lunii mai. Zonele afectate
  • Cutremur în România, marți dimineață/Ce magnitudine a avut seismul din 7 mai
  • Exit mobile version