Cauta

Liderul CE, radical in privinta ipotezei reintroducerii pedepsei capitale in Turcia

Pe fondul situatiei tensionate din Turcia, urmare a tentativei de lovitura de stat de la mijlocul acestei luni, si al speculatiilor in privinta posibilitatii reintroducerii pedepsei capitale in acest stat, Jean-Claude Junker a avut o luare de pozitie cat se poate de categorica.

Concret, liderul Comisiei Europene spune ca in cazul in care administratia de la Ankara in calcul aceasta varianta, visul de a continua negocierile in privinta unei posibile accederi in randul statelor membre UE se va narui pe data. „Daca Turcia revine la pedeapsa cu moartea, vom sista imediat procesul de negociere”, a declarat, cu subiect si predicat, liderul CE, pentru postul TV France 2, citat de site-ul agentiei Anadolu.

Luarea de pozitie a lui Junker vine in contextul in care, recent, presedintele Erdogan a decretat trei luni de stare de urgenta pe intreg teritoriul Turciei. Dar si pe fondul a mii de retineri, arestari si inlocuiri din fucntie, atat in randul unor magistrati, oameni ai legii sau cadre militare si chiar didactice, in baza unor suspiciuni cum ca ar fi sprijinit tentativa de puci.

sursa foto:facebook.com/JunckerEU

Ultimele stiri

  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • Exit mobile version