Cauta

„Lașii” de la New York Times i-au „vândut” pe americani, acuză Donald Trump

Donald Trump a învinuit ziarul The New York Times (NYT) de trădare, pentru că a publicat un articol în care susținea că Statele Unite intensifică atacurile cibernetice împotriva Moscovei.

<a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagdonald trump title=Donald Trump data wpil keyword link=linked>Donald Trump<a> președintele Statelor Unite Sursa foto Twitter

 „Puteți să credeţi că New York Times tocmai a publicat un articol în care afirmă că Statele Unite intensifică în mod substanţial atacurile cibernetice împotriva Rusiei? Acesta este practic un act de trădare din partea unui ziar care era pe vremuri extraordinar, doar pentru un articol, orice articol, chiar şi unul care este rău pentru ţară”, a postat Trump pe Twitter.

El a continuat, asertând că nici măcar „nu este adevărat. Orice este posibil în presa coruptă din ziua de azi. Sunt capabili să facă, sau să spune orice, fără să se gândească deloc la consecinţe!. Aceştia sunt nişte laşi şi, fără dubiu, inamici ai poporului”, notează Business Insider.

Ziarul mustrat de Trump a relatat că Administraţia acestuia a dezvoltat noi instrumente cibernetice care au ca ţintă reţeaua electrică a Rusiei, citând actuali şi foşti oficiali guvernamentali. Publicaţia americană i-a răspuns prompt pe rețeaua de socializare, afirmând că „este periculos să acuzi presa de trădare” şi notând că demnitari din domeniul securităţii naţionale nu şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acest articol, înainte să fie publicat.

New York Times a explicat că atacurile cibernetice au rolul să servească drept un avertisment dat preşedintelui rus Vladimir Putin. Publicația menționează că oficialii din Consiliul de Securitate Naţională (NSC) au afirmat că articolul nu reprezintă un pericol pentru securitatea naţională, ceea ce poate semnala că  „că unele dintre atacuri au rolul [inclusiv] de a fi descoperite de ruşi”. Pe de altă parte, NYT mai citează doi demnitari Casei Albe care bănuiesc că nici Trump nu a fost informat despre detaliile unora dintre atacurile împotriva reţelei de energie a Rusiei, din cauza îngrijorării legată de reacţia sa şi că le-ar putea anula sau le-ar putea dezvălui către oficiali străini.

Nu este pentru întâia data când Trump acuză The Times de trădare. El a  mai folosit acest concept în septembrie 2018, după ce ziarul a publicat o opinie a unui oficial din Administraţia prezidenţială care a spus că face parte din „rezistenţa” dinăuntrul instituției.

NYT este o publicație apărută în anul 1851 în metropola americană și o mare reprezentantă a presei internaționale. În 1971, a devenit „centrul controversei” când a publicat o serie de rapoarte bazate pe „Hârtiile Pentagonului” („Pentagon Papers”), un studiu secret al guvernului american privind implicarea în Războiul din Vietnam care a fost înmânat pe ascuns redactorilor NYT de oficiali ai guvernului de atunci. Ziarul a fost achitat de Curtea Supremă a Statelor Unite, iar publicația a primit anul următor Premiul Pulitzer pentru editorialele sale bazate pe „Pentagon Papers”.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version