Dat fiind faptul că se apropie tot mai mult luna decembrie, mulți români se gândesc de pe acum unde își vor petrece Sărbătorile de iarnă și își fac planuri de călătorie.
Nu sunt puțini cei care vor alege să petreacă Sărbătorile dincolo de granițele țării, în căutarea unor destinații exotice, pe final de an.
Iar printre destinațiile preferate de unii români pe timp de iarnă se regăsesc Laponia, Maldive și Dubai. Chiar dacă, în general, în perioada Sărbătorilor, tarifele la cazare sunt mai mari față de cele din restul anului, cererea rămâne ridicată.
În Maldive, spre exemplu, tarifele depășesc 5.000 de euro/persoană, de Revelion, potrivit Digi24. În ciuda acestor prețuri, care multora le-ar putea părea prea „piperate”, „charterele sunt deja pline” – spun reprezentanții agențiilor de turism.
Două destinații spectaculoase
De altfel, agențiile de turism au oferte pentru Crăciun și Revelion, atât în România, cât și în afara granițelor, care multora le fac cu ochiul. Iar printre cele mai căutate destinații pe final de an, în așteptarea Sărbătorilor de iarnă, se numără Laponia și Dubai.
Cam care sunt prețurile în Laponia – considerată un simbol al iernii autentice și unde merg turiștii în căutarea unei experiențe unice, mai ales că e cunoscută drept reședința oficială a lui Moș Crăciun?
„În Laponia, prețurile încep de la 1.500 de euro de adult și 500 de euro pentru copil cazat în cameră cu adult. Dubaiul este, de asemenea, o destinație foarte căutată și populară. Prețurile pentru perioada de Revelion și Crăciun încep de la aproximativ 1.000 de euro/persoană și ajung până la 5-6.000 de euro” – a precizat Maria Borda, director regional de vânzări în cadrul unei agenții de turism.
„Există o destinație care rămâne în preferințele turiștilor tot timpul: este Maldive. Chiar dacă tarifele depășesc 5.000 de euro/persoană de Revelion, charterele sunt deja pline” – a declarat Oana Rusu, directoarea unei agenții de turism.
sursa foto: alba24.ro
