Cauta

La 85 de ani, după moartea soțului, femeile sunt fericite

Un studiu realizat de cercetătorii britanici arată că, în timp ce bărbații în vârstă și văduvi sunt extrem de deprimați, lucrurile stau invers pentru femei.

Du l du l că a trăit destul

Cercetătorii au pus 12 întrebări unui eșlantion de 8000 de adulți britanici cu privire la fericire, depresie, somn, anxietate și încredere în sine. Ca regulă generală, femeile de toate vârstele au fost clasificate mai deprimate decât bărbații în timp ce, surprinzător, cele de peste 85 de ani s-au declarat mai bucuroase și mai fericite. În categoria de vârstă 45-54 de ani, 24% din femei au afirmat că au avut probleme de sănătate mentală, față de 16%-18% bărbații. Însă după vârsta de 85 de ani, aceste probleme au privit doar 14% din femei față de 19% bărbați. Această diferență, arată specialiștii de la Royal College of Psychiatrists, poate veni din volumul responsabilităților domestice, încă mare pentru femei, sarcini care se diminuează mult odată cu creșterea copiilor și decesul soților. Paradoxal, femeile măritate s-au dovedit mai susceptibile să fie deprimate decât bărbații celibatari, văduvi sau divorțați. Pe de altă parte, femeile depresive au mai mult tendința de a vorbi despre aceasta și de a cere ajutor, față de bărbați, ceea ce poate explica rata de sinucieri mai mare în rândul bărbaților. În plus, studiul a relevat cifre îngrijorătoare privind tinerele britanice, cu 28% femei (16-24 de ani) care suferă de probleme mentale (față de 16% bărbați) și 18% bărbați și femei afectați afectați de aceste probleme, la categoria de vârste 25-34 de ani.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version