Cauta

Jurnalistul Marius Buga, corespondentul Pro TV, arestat preventiv! Procurorii îl acuză de act sexual cu un minor

sursa foto: profit.ro

Apar noi informații în cazul unui cunoscut corespondent PRO TV, în vârstă de 42 de ani, care a intrat în vizorul oamenilor legii.

Corespondentul postului PRO TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga, a fost arestat preventiv, miercuri seară, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, potrivit agerpres.ro.

Acesta a fost prezentat de procurori la Judecătoria Târgovişte cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, iar din câte au precizat surse judiciare pentru Agerpres, propunerea a fost acceptată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.

Dosar penal pe numele lui Marius Buga

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 4 lit. e din Codul Penal. Faţă de persoana de sex masculin a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Jurnalistul în vârstă de 42 de ani a fost audiat, marţi, în legătură cu acuzaţiile aduse de un minor în vârstă de 16 ani.

Reprezentanţii postului TV au transmis recent o primă reacție după ce au aflat despre investigaţia care îl vizează pe Marius Buga. „Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acțiune imorală”, au precizat, între altele, reprezentanșii Pro Tv, într-un comunicat. Citiți mai multe AICI. 

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ. Ludovic Orban, revocat din funcția de consilier prezidențial
  • Antrenoarea Camelia Voinea și-ar fi abuzat propria fiică, Sabrina Voinea. Există și filmări cu gimnasta la capătul puterilor. VIDEO 
  • Servicii stomatologice gratuite. Lista tratamentelor care pot fi decontate de stat
  • FCSB, în vizorul ANAF. Becali: „El crede că e deștept, dar e idiot”
  • Un cerşetor cu „handicap” din Braşov cerea mila şoferilor, dar, la finalul „programului”, o minune s-a întâmplat. Totul a fost filmat!
  • Laponia și Dubai, printre destinațiile ce se regăsesc în preferințele românilor, în perioada Sărbătorilor. Cât ajunge să coste o vacanță
  • Cât costă rovinieta în 2026. Anul viitor va fi aplicată o nouă structură de taxare
  • RIDICAȚI LICENȚA DISTRIGAZ – azi Franța!
  • Vântul puternic a provocat pagube în mai multe zone din țară. Unde a plouat torențial, ca vara – VIDEO
  • Când intră banii seniorilor în decembrie 2025. Casa de Pensii a anunţat programul pentru ultima lună din an
  • Exit mobile version