Cauta

Izolarea a salvat milioane de vieți de la infectarea cu noul coronavirus

coronavirus

coronavirus

Carantina impusă pentru a reduce răspândirea infecției cu COVID-19 a salvat trei milioane de vieți la nivel mondial și a evitat infectarea altor 530 de milioane de persoane, arată un studiu luni de revista Nature.

Studiul Imperial College London a analizat impactul blocajelor și al demersurilor de distanțare socială în 11 țări europene și a constatat că acestea au avut „un efect substanțial”, contribuind la scăderea ratei de reproducere a infecției, sau a valorii R, sub valoarea unu până la începutul lunii mai.

Rata de reproducere sau valoarea „R” măsoară numărul mediu de persoane care vor contracta boala de la o persoană infectată. Un „R” cu o valoare mai mare de unu duce la o creştere exponenţială a numărului infectărilor.

Echipa de cercetători a estimat că până la începutul lunii mai, între 12 şi 15 milioane de persoane din 11 ţări – Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia şi Elveţia – au fost infectate cu COVID-19.

Comparând numărul deceselor înregistrate cu cel al deceselor prognozate prin metoda folosită în cadrul studiului în lipsa introducerii măsurilor de izolare, cercetătorii au ajuns la concluzia că au fost evitate circa 3,1 milioane de decese.

Ultimele stiri

  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Exit mobile version