Te aștepți ca apele să se limpezească la apariția lui Iohannis. Mai mult, ca apele să se separe, făcându-i cărare, căci este primul om din stat. Deasupra lui nu mai este nimeni. Este cel care trebuie să aibă întotdeauna dreptate după o chibzuință matură și îndelungată. Pe scurt, în teorie, așa ar sta lucrurile. Dar, în practică, Iohannis dovedește doar suficiență, ipocrizie, lașitate, minciună și o aroganță pe care nici Băsescu nu cred că și-ar fi permis-o.
Tabloul ar fi incomplet dacă nu am aminti disperarea și frica ce răzbăteau dincolo de vorbele lipsite de conținut și rostogolite în fața elitelor din Justiție. Disperarea că nu poate convinge și teama că, pe măsură ce lumea îi decriptează gândirea șablonardă, șansele unui al doilea mandat sunt tot mai mici.
Cooperativa „Nufărul” a Justiției
Marele lui noroc a fost că și-a ținut expozeul în fața unui CSM bine dresat și lingușitor, care nu l-a luat la bani mărunți și nu l-a tocat, lege cu lege și articol cu articol, până la a-i demonstra falsitatea discursului și tupeul de a arunca pe piață gogoși ridicate la rang de înțelepciune. Nu este normal ca, intrat în al patrulea an de mandat prezidențial, Klaus Iohannis să nu observe că Justiția ar trebui să fie altceva decât instituția care refuză cu obstinație orice restructurare benefică. Nu este normal să te bați cu independența Justiției în piept atât timp cât toată lumea vede că este parazitată de servicii de informații, de câmpuri tactice dovedite, de protocoale secrete pe care se preface că nu le vede, de echipe mixte de procurori și ofițeri SRI, de interese nemărturisite de a epura, sub masca anticorupției, marele adversar politic. Nu este normal să faci paradă de aceeași independență când lumea, pe zi ce trece, este tot mai convinsă că „extragerea” lui din procesul cu ANI, pentru incompatibilitate, a fost un troc soldat cu numirea Liviei Stanciu, fosta șefă a ICCJ, la Curtea Constituțională și un trecut spălat la „Nufărul” Justiției, pentru el.
Amnezie sau joc de interese?
Lașitatea lui Iohannis iese și ea la suprafață. O secundă nu a criticat, nu a deranjat nici măcar cu o privire reprezentanții DNA. Dimpotrivă. Laudele au curs gârlă, fără ca președintele să scoată un cuvânt despre abuzuri sau lipsa de profesionalism. Nicio șoaptă despre procurorul Mircea Negulescu, zis „Zdreanță”, renumit pentru dregerea dosarelor în raport de pornirile lui sexuale sau de cine l-a înjurat de mamă. Niciun cuvânt despre judecătorii care dau sentințe după ureche, eventual la sugestia SRI, și ale căror motivări sunt copiate până la virgulă după rechizitoriile unor procurori profani sau plictisiți. Nici măcar un apropo despre dosarele returnate de instanțele de judecată pentru lipsa probelor sau despre cele în care s-au pronunțat achitări pe bandă rulantă. Nicio vorbă despre dosarele în care supravegherea cu mijloace tehnic-operative a zișilor împricinați a ajuns să coste mai mult decât presupusul prejudiciu. Un prejudiciu care, nu o dată, s-a dovedit a fi inexistent. La fel, niciun cuvânt despre procurorii care, la ordin sau din exces de zel, cercetau Guvernul cu privire la Ordonanța 13, deși a fost dovedită ca fiind constituțională. Să fi fost doar o amnezie sau un joc de interese? Eu zic că totul e doar din interes, pentru că de oamenii ăștia are nevoie pentru a culca la pământ orice adversar politic.
Aroganță și tupeu cu ghiotura
Să afirmi că modificările aduse legilor Justiției au fost netransparente este, până la urmă, o minciună de proporții. Au fost sute de ore de transmisii televizate, de articole, de dezbateri publice, pe care Iohannis le-a trecut sub tăcere. De ce? Pentru că, dacă ar fi recunoscut, discursul lui ar fi fost și mai subțire și, se vede cu ochiul liber, ar fi sărit din schemele tactice gândite de consilieri și de serviciile care îi stau în spate. Iar să invoci că partenerii externi nu sunt mulțumiți de modificările promovate este, de acum, o obrăznicie fără seamăn. De când niște ambasade despre care nu mă poate obliga nimeni să gândesc foarte frumos stabilesc cum trebuie înfăptuită Justiția în România? Românii nu mai contează? A avut Iohannis vreo reacție de împotrivire? Nu. Dimpotrivă. A fost un alt motiv în susținerea ideilor lui din discursul de la CSM. Un discurs mai prost decât toate cele de până acum, la un loc, marcat de aroganță și tupeu necontrolat.