Este din ce în ce mai limpede că Iohannis nu poate mai mult. Nu poate depăși obsesia lui patologică „O Românie fără PSD”. I-am urmărit evoluția discursului la întâlnirea cu liberalii, la Biroul Executiv, și am căzut pe gânduri. Cred că oricine l-a auzit s-a întrebat cum de un om caracterizat prin sărăcia ideilor poate conduce o țară? Ce oferă Klaus Iohannis dincolo de fixația unei idei? Nimic despre evoluție, nimic despre programe guvernamentale care să asigure stabilitate socială, nimic despre gândirea proprie privind dezvoltarea economiei, a relațiilor comerciale, bunăoară, a atragerii de investitori serioși, nimic despre vreun contract de miliarde de euro cu care să se fi întors din vreo vizită externă. Nu, Iohannis are o singură idee, și anume că PSD trebuie înlăturat din toate organismele prin care se conduce o țară.
Sunt convins că dacă i s-ar cere să demonstreze pe hârtie toxicitatea social-democraților, altfel decât cu minciuni, nu ar ști ce să scrie. În al doilea an de creștere economică record a României în Uniunea Europeană, Klaus Iohannis încă mai consideră că PSD a tras țara în jos. În asemenea condiții, nu ai cum să nu cochetezi cu ideea că fixația lui denotă mai degrabă ura împotriva României, pe care, altminteri, declară că o iubește. Când minte, de fapt, Iohannis?
Dispariția din arenă
Președintele, care ar trebui meditat de un logoped foarte răbdător, vede un pericol eminent în numărul mare de parlamentari și primari ai PSD. De aceea să fi fost nocivi social-democrații de-a lungul timpului? Pentru că i-a votat lumea? Păi atunci nu ei sunt de vină, ci electoratul care i-a dorit. Păstrând același registru al unei logici simple, e de presupus că simpatizanții și votanții ar trebui eliminați, căci de la ei se trage răul. Klaus Iohannis știe că este imposibil de realizat o asemenea nebunie, iar asta, de fapt, îl sperie cel mai tare. Oricând, indiferent cât de mult și-ar pomăda cu democrație campaniile și discursurile, știe că există o masă de peste 3 milioane de cetățeni care i se vor împotrivi.
Este evident, în asemenea context, că singura soluție este să bombardeze PSD pe toate canalele și prin orice mijloace, până la fărâmițarea acestuia, în așa fel încât electoratul să nu mai aibă ce vota. Din punctul de vedere al lui Klaus Iohannis și al găștii care îl urmează orbește, dacă din PSD rămân doar vreo două sau trei grupuri politice de maximum 20 la sută fiecare, ar fi ideal. Acestea nu vor pregeta să se bată, din prostie, stimulate sau din eterna dorința de putere, până când vor dispărea complet din arenă.
O rangă în dinți
Cum ar fi, vorba unei amice, dacă la Congresul PSD din februarie, Marcel Ciolacu sau cine va câștiga alegerile de președinte va cere „O Românie fără PNL”? Și, ca să nu fie acuzat de manevre perverse, PSD să folosească aceleași manopere pe care le-au întrebuințat Iohannis și PNL. Minciuni cât mai multe, insultarea mitocănească a liderilor, distorsionarea realității, îndemnuri la ciomăgeală, acuzarea PNL pentru toate relele produse României în ultimii 30 de ani, reale sau imaginare, jaful din economie, sărăcirea populației, încălecarea Justiției și câte și mai câte. Imediat vor sări de fund în sus aliații PNL, care vor simți că brusc le fuge puterea de sub picioare. Un fel de a spune putere, pentru că, în realitate, sunt servitori la masa liberalilor. Hai să fim serioși, ce fel de putere deține PNL în Parlament? Cinci partide și trei trădători îi asigură, de fapt, o majoritate vai de mama ei. E de ajuns ca un singur partid, fie el și cel mai mic, să-și reconsidere poziția față de PNL și, din varii motive, să-i întoarcă spatele, ca liberalii să vadă dacă mai pot mesteca după ce, vorba colegului meu Cătălin Tache, iau o rangă în dinți.
PSD? Ba pardon!
Nimeni din PSD, însă, nu ia în calcul un atac la baionetă împotriva liberalilor. Repet, cu aceleași metode folosite de aceștia. Social-democrații sunt mai preocupați de securizarea propriilor poziții din Parlament decât să răspundă cu aceeași monedă. Semn de slăbiciune, de apetit pentru o eventuală trădare, de prostie sau de lăsare la voia întâmplării a partidului? Iohannis știe bine că PSD nu dă pe de lături de prea mult curaj, dar mai știe și că, forțând personal nota, îi poate aduce pe liberali în pole position.
Este și motivul pentru care, la scenă deschisă, a declarat că se va implica în schimbarea polilor de putere în Parlament. Or asta înseamnă să facă politică, deși Constituția îi interzice categoric. Și ce dacă? Iote, de aia nu mai poate el. Iohannis a spus foarte limpede că nu e de acord ca președintele să aibă un rol decorativ la acest capitol. Asta înseamnă că o va lua de la capăt, mai ales că nu are ce să i se întâmple. Dacă în primul mandat a ignorat de câteva ori Constituția, acum, în cel de-al doilea, o va lua la șuturi de-a dreptul, o va da cu capul de pereți și o va interpreta după bunul plac. Cine și ce să-i facă? PSD-ul? Ba pardon! Social-democrații și-au dat singuri la glezne când suspendarea le-a venit pe tavă și Iohannis mai că nu-i ruga să-i facă felul. De ce ar face-o acum, când îi interesează mai mult să-și salveze scaunele?