Cauta

Iohannis, la Innovation Days: România are toate atuurile pentru a deveni un hub de inovare regional

Președintele Klaus Iohannis a lansat luni un nou atac la adresa guvernului și a PSD, criticând digitalizarea scăzută a economiei și a administrației publice. Într-un mesaj transmis la evenimentul Innovation Days, președintele arată că ”Guvernul nu a făcut nimic în această privință, deși suntem pe ultimul loc în Europa, inclusiv ca decalaj de acces la lumea digitală între mediul urban și cel rural”.

 

„România are toate atuurile pentru a deveni un hub de inovare regional. Prin circa 6% din PIB, sectorul digital autohton este un motor important al performanţelor economice şi al inovării, recunoscut, ca atare, şi în afara graniţelor ţării. Produsele digitale româneşti sunt competitive în Europa şi în Statele Unite ale Americii. Companiile IT din România au înregistrat creşteri puternice în ultima decadă. Start-up-urile s-au dublat, iar activitatea în domeniu acumulează creşteri anuale consistente. Toate acestea ne bucură, dar trebuie valorificate la scară naţională. Atrag atenţia Guvernului, în mod răspicat, să nu sacrifice viitorul nostru economic vânzând oamenilor doar iluzii statistice, care se vor dovedi deşarte în anii următori, aşa cum România a simţit deja anularea creşterii economice, în anii de criză”, a afirmat Klaus Iohannis. Şeful statului a precizat mediul de afaceri din România este afectat de măsurile „hazardate” ale Executivului, care nu au nicio minimă fundamentare. „ Digitalizarea scăzută a economiei şi a administraţiei publice arată că lucrurile trebuie schimbate rapid. Guvernul nu a făcut nimic în această privinţă, deşi suntem pe ultimul loc în Europa, inclusiv ca decalaj de acces la lumea digitală între mediul urban şi cel rural”, a mai spus șeful statlui. Klaus Iohannis a precizat că este esenţială sprijinirea întreprinzătorilor. El a mai afirmat că e-government este soluţia eficientizării relaţiei cetăţeanului cu instituţiile statului.

 

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version