Ceea ce se intampla acum in Romania arata ca si cum tara ar fi fost pusa la fiert, la foc mic. Inca nu a dat in clocot si nu zdrangane capacul deasupra oalei, dar nici mult nu mai are. Presedintele sta in buzunar cu iasca si amnarul si, din cand in cand, mai scapara o scanteie acolo unde s-a stins jarul. Se vede cu ochiul liber ca atat jocurile perverse cat si interesele urmarite au depasit cu mult fisa postului. Pe Iohannis nu il intereseaza decat puterea absoluta prin reducerea la tacere a PSD, partidul care ii sta ca un ghimpe in gat.
Vorbele lui de la instalarea primului Guvern dupa alegerile din 2016, cand l-a avertizat pe Tariceanu ca intra intr-un razboi care nu e al lui, nu au fost intamplatoare. S-a dovedit, in timp, nu numai ca nu are capacitatea de a accepta rezultatele vointei populare, ci si ca scopul urmarit este de a distruge partidul cu cea mai mare priza.
Fecioara Maria a Justitiei
Nu scrie nicaieri in Constitutie ca presedintele are dreptul sau ca trebuie sa lupte impotriva unei formatiuni politice pe care nu o agreeaza. Nu scrie nici ca trebuie sa gaseasca modalitati de rasturnare a Guvernului, aducand in locul acestuia un altul, mai docil, mai usor de manevrat si mai apropiat de interesele personale. Interesele unui presedinte nu corespund, intotdeauna, cu cele ale unui popor. De asemenea, in Constitutie nu scrie ca presedintele are dreptul de a abdica din functia de mediator intre puterile statului, precum si intre stat si societate si ca, in schimb, poate instiga o multime impotriva alteia, impotriva unui partid politic sau a propriului Guvern. Cu de la sine putere Iohannis si-a arogat si functia de vechil, dand buzna in Guvern, intr-o sedinta la care nu avea ce cauta. Apoi a pozat, lamentabil, in Fecioara Maria a Justitiei, uitand ca el insusi avea probleme in instantele pe la care s-a perindat, si de la care nu a iesit victorios.
Instigarea la revolta
Toate aceste atitudini si gesturi de sfidare a romanilor arata limpede ca Iohannis este in razboi cu propria natiune. Este un razboi in care a atras partidele politice partizane sau cel putin amatoare de o bucata de sorici din ciolanul puterii pe care si-o doreste. Discursul lui de saptamana trecuta, oarecum similar cu cel din Piata Universitatii, de la inceputul anului, a fost doar semnalul. Cu o vioiciune cel putin suspecta pentru lentoarea care le caracterizeaza, partidele s-au mobilizat si au iesit in strada. Duminca seara nu a mai fost un miting al nemutumitilor, cum lumea s-ar fi asteptat, ci unul politic. Ciolos, Raluca Turcan, fosta ministresa Pruna, fostul ministru Vladescu si altii au marcat tuse groase prin propria prezenta. Apelul PNL de a scoate lumea in strada si de a o instiga la revolta populara, incompatibila cu statul de drept, nu mai are legatura cu democratia si politica. Este incercarea disperata a unor partide de pripas, cu PNL in frunte, de a se agata de putere cu ajutorul strazii. Probabil o strategie gandita in laboratoarele Cotroceniului, unde se mizeaza mai mult pe forta strazii, decat pe strategii politice coerente. Lui Iohannis i se pot intui multe gesturi marsave pentru a-si asigura al doilea mandat. Este lipsit de importanta ca nu e de acord cu afirmatiile de pana acum. Ceea ce o tara intreaga vede de un de zile ca se intampla, nu are nevoie de vreo aprobare. Si mai ales a lui.