S-ar putea spune ca sunt fraze rupte din context. Dar cine are rabdarea sa parcurga elucubratiile insirate de Iohannis la dezbaterea „Presedinte sau cetatean/ om politic si societate civila” isi va da seama ca e vorba de un capitol distinct. O fi vrut sa-i dea o forma mai cuminte, dar, dupa cum i se intampla mai mereu, s-a impiedicat si in logica, si in limba romana. Presedintele vrea forta, vrea miscare pentru ca societatea civila sa se impuna. Acum, societatea civila, doar numita, nu si identificata, considera Iohannis ca are inca o voce mult prea mica pentru ce se intampla in Romania. Deci, sonorul mai tare, baieti. Inca o data, altfel spus, presedintele demonstreaza ca nu-si intelege rolul. E mediator sau instigator?
Spre nesansa lui, Klaus Iohannis o comite inca din primele minute, cand aduce vorba despre Ordonanta 13. „As vrea sa ne amintim doar de valul imens de proteste dupa ce aparuse acea nefericita Ordonanta 13, care dintr-o data, ne-a propulsat in exemplu pozitiv in intreaga lume.” In fata unei asemenea enormitati, ce ai putea spune?
Romania le sta in gat
In betia lui de cuvinte, presedintele nu a realizat ca logica i-a jucat festa. Este clar ca nu a aflat nici acum ca Ordonanta 13 a fost declarata constitutionala. Nu, el are treaba cu protestele care i-au mers la inima. Aprecierea cui au starnit-o protestele? A romanilor civilizati, nu. A partidelor aflate la putere? Nu. Ci numai a camarazilor lui europeni, vecini si amici de doctrine cretine, care au laudat initiativa strazii spumegande. De altfel, de la acestia, fara exceptie, nu te poti astepta la altceva, cel putin atat timp cat Romania le sta in gat, cum ii sta si lui Iohannis. Cred ca anonimul profesoras de fizica din Sibiu nu si-a imaginat niciodata ca va ajunge presedinte, dupa cum nu si-a imaginat nici ca romanii au suficienta fibra in ei incat sa-i rastoarne socotelile. A urlat strada cat au tinut-o rarunchii, opozitia s-a culcat de-a latul drumului, multinationalele isi aratau muschii trimitandu-si angajatii la proteste, televiziunile curvite transmiteau numai ce le favoriza si tot degeaba. Romanii adevarati nu s-a lasat impresionati de stratagemele ieftine prin care Iohannis voia sa castige capital de imagine. Nu i-au cutremurat sloganurile lui populiste, instigarile la iesirea in strada, geaca lui rosie sau istericalele unui Rares Bogdan sau Ludovic Orban. Si atunci, despre care exemplu pozitiv vorbeste Iohannis?
Baza e „Jos PSD!”
Am suficiente motive sa cred ca telul cetateanului ipocrit instalat la Cotroceni a fost in permanenta daramarea tuturor guvernelor PSD. Viata a demonstrat ca niciunul nu i-a fost pe plac. Era limpede ca partidul lui Dragnea trebuia tocat marunt si compromis in asa fel incat sa nu se mai apropie de vreo guvernare. Iesirile necioplite la adresa Vioricai Dancila, atacurile nemotivate la adresa Cabinetului condus de aceasta o dovedesc cu prisosinta. Insa Iohannis nu-si putea face jocurile de unul singur. Guvernul nu este un desen pe care sa il stergi cu guma si gata, s-a rezolvat. I-a sarit in ajutor un alt patriot pur sange, Ludovic Orban, construit pe acelasi calapod de demagogiei ca si el. Nu numai cu plangerea penala prin care premierul era acuzat de inalta tradare – o idiotienie demna de Cartea recordurilor – dar si prin pozitiile zilnice pe care le lua in Parlament. Opozitia pe care el intelege sa o duca se rezuma la „Jos Dragnea!” si „Jos PSD!” Lui i s-a alaturat USR, un partid construit de noua Securitate, despre care am tot argumentele sa cred ca este liantul dintre strada neomarxista si razboinica, poreclita „opinia publica” sau „societatea civila” si Parlament.
Fitilul duce la Palatul Victoria
Acum, Iohannis simte ca tot nu este de ajuns. Romanii sunt indaratnici si nu vor sa-l asculte. Se asaza pe labele din spate, ca niste dulai batrani, si maraie. Mai mult, nu se mai lasa manipulati de lozincile lui patriotarde, de vorbele golite de sens si de zambetele fortate cu care incearca sa pacaleasca. Au ajuns pana acolo incat ii taxeaza si gestul cu mana la inima, luandu-l la misto ca, de fapt, isi cauta portofelul. Ce e de facut? „Societatea civila romaneasca are resurse, are oameni, are vointa, are si stiinta de organizare, insa suntem inca in faza aceea, cand pentru mobilizare, este nevoie de un input foarte puternic. Or, eu mi-as dori ca societatea civila sa fie la fel de puternica, agila si implicata si cand input-ul nu este atat de negativ si de puternic cum a fost acea incercare de Ordonanta 13.” Este o mica mostra din gandirea lui Iohannis, dar asta spune tot. Se traduce foarte usor prin mobilizarea ONG-urilor, care au toata logistica necesara sa iasa in strada. „Input” inseamna intrare, nu altceva, deci e limpede la ce se refera, oricate sensuri de interpretare ai da termenului. Exact ce-i place lui, cu strada plina de razvratiti, cu scandaluri inevitabile, conflicte cu fortele de ordine in speranta ca fitilul va arde pana dincolo de intrarea in Palatul Victoria. Atitudinile lui Iohannis sunt greu de descifrat, la un moment dat. Aroganta cu care i-a tratat recent pe crestinii ortodocsi, in referire la Referendumul pentru familie, a starnit oprobiul Bisericii Ortodoxe Romane. Daca si-a pus si Biserica in cap, e limpede. Lipsa claritatii spirituale a presedintelui, atitudinile anticrestine, precum si ofensa la adresa a milioane de romani, nu-i vor aduce niciun vot. Poate ca, dupa el, strada e mai presus decat Dumnezeu. Este exact ce ii trebuie ca sa piarda, dar nu inainte de a intinde parjolul.