Cauta

Iohannis a reactionat la anunturile presedintelui Comisiei Europene

Suntem prietenii cei mai dragi ai UE. Pana la Schengen, insa!

Dupa ce a luat cunostinta despre aspectele pe care seful Comisiei Europene le-a transmis, miercuri, din Parlamentul European, primul om in stat a transmis, la randul sau, un mesaj.

Incepand prin a se mentiona faptul ca Romania „ramane un partener profund atasat ideii europene si pe deplin implicat in eforturile de avansare a integrarii, intr-o formula de unitate si coeziune, fara fragmentari in randul statelor membre”, din comunicatul facut public dinspre Cotroceni rezulta si ca „presedintele Klaus Iohannis saluta propunerea Presedintelui Jean-Claude Juncker de organizare a unei reuniuni a Consiliului European la Sibiu, in data de 30 martie 2019, pe perioada exercitarii de catre Romania a Presedintiei Consiliului UE, summit care va viza chestiuni strategice privind viitorul Uniunii Europene”.

Pe langa faptul ca se face referire la posibilitatea ca Sibiul – orasul al carui primar a fost, mai bine de 14 ani, Klaus Iohannis, respectiv pana la alegerile care l-au adus la Cotroceni – sa gazduiasca o reuniune a liderilor europeni, dinspre Administratia Prezidentiala se mentioneaza, printre altele, si faptul ca „presedintele Romaniei apreciaza, totodata, reiterarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea tarii noastre la Spatiul Schengen”.

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version